Dumnezeu dă harul Său numai celor smeriţi, de Zac Poonen

Dumnezeu dă harul Său numai celor smeriţi

Zac Poonen 

Există încă un motiv pentru care Dumnezeu vrea să ne smerim şi anume pentru ca să ne poată da harul Său. Dumnezeu nu poate încălca propriile Sale legi, şi una din legile prin care El S-a legat pe Sine este aceea de a sta împotriva celor mândri şi de a da har celor smeriţi (1 Petru 5:5). Oricât de mult ne-ar iubi, El nu ne poate da harul Său dacă suntem mândri, iar dacă nu obţinem har de la Dumnezeu, nu putem trăi în biruinţă. Puterea ispitei poate fi învinsă numai prin puterea harului lui Dumnezeu.

„Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1:17). Sub Lege (Vechiul Legământ) oamenii se luptau din nou şi din nou împotriva ispitei din inimile lor, dar erau mereu învinşi.

În ce priveşte standardele exterioare ale legilor lui Dumnezeu, viaţa lui Saul din Tars era desăvârşită. În Filipeni 3:6 el mărturiseşte, în legătură cu propria-i viaţă, următoarele: „Cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, [eram] fără prihană”. Totuşi, el a constatat că era fără putere împotriva plăcerilor carnale şi a lăcomiei de avere din inima lui. El spune în Romani 7:8 „păcatul a luat prilejul prin poruncă, şi a făcut să se nască în mine tot felul de pofte”.

Legea nu-i putea face pe oameni în stare să-şi păstreze curată inima de pofta carnală. Nu aceasta era menirea ei. Scopul Legii a fost să-i arate omului păcatul lui şi starea lui de om neajutorat împotriva poftelor trupeşti, precum şi să-l reţină de la păcate exterioare prin frica de pedeapsă. Un om putea avea, prin Lege, o conduită exterioară perfectă în ochii lumii, însă inima lui putea fi plină de murdăria păcatului, ca un cămin de canalizare! Atât era maximul utilităţii Legii.

Vestea bună a Noului Legământ prin Isus Hristos este că ceea ce n-a putut face Legea poate face harul. Harul lui Dumnezeu este favoarea Lui, nemeritată de noi, a iertării păcatelor noastre, şi nu numai. Harul este mai mult decât atât. Este puterea lui Dumnezeu care ne poate face capabili să învingem păcatul.

În 2 Corinteni 12:9 cuvântul „har” este egal ca înţeles cu „putere”, pentru că Domnul spune: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Acest har (putere) vine să ne ajute când suntem ispitiţi. În cartea Evrei, Scriptura spune: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16) şi „Căci este bine ca inima să fie întărită prin har”(Evrei 13:9). Astfel ne putem păstra inima neîntinată de poftele carnale şi de lăcomia de avere. Aceasta este vestea bună a Noului Legământ.

În Evrei 8:10 Dumnezeu spune: Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor”. Sub Vechiul Legământ (Legea), Dumnezeu se adresa omului astfel: „Să faci…” şi „Să nu faci…”; dar observaţi (în versetul de mai sus) că sub Noul Legământ, Dumnezeu Însuşi îşi asumă responsabilitatea spunând: Voi pune…” şi Voi scrie…”. Dumnezeu îşi face lucrarea în mintea şi inima noastră prin Duhul harului. Prin har, „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea (Filipeni 2:13). Numai astfel poate „porunca Legii să fie împlinită în noi” (Romani 8:4). Acesta a fost scopul principal pentru care Dumnezeu a turnat Duhul Său în ziua Cincizecimii. Acesta a fost „Duhul de îndurare pe care Dumnezeu a promis că Îl va „turna peste…locuitorii Ierusalimului” în ziua aceea (Zaharia 12:10).

Acel râu încă mai curge şi azi, ca o cascadă, din tronul lui Dumnezeu pe Pământ. Locuitorii Ierusalimului ceresc al lui Dumnezeu (Biserica), încă mai pot veni sub această cascadă pentru a fi îmbibaţi cu harul lui Dumnezeu. Atunci promisiunea din Romani 6:14, care spune: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har”, va fi împlinită.

Exista o singură condiţie pentru a veni sub această cascadă şi anume condiţia smeririi propriei noastre fiinţe!

Harul ne poate înălţa deasupra păcatului, deasupra circumstanţelor în care ne găsim, deasupra depresiei, deasupra indispoziţiilor, deasupra lui Satan, deasupra amărăciunii, a urii, a invidiei, a poftelor carnale şi a tuturor celorlalte rele. „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe” (1 Petru 5:6).

Ce este „mâna tare a lui Dumnezeu” sub care trebuie să ne smerim? Este Mâna care rânduieşte toate circumstanţele şi oamenii care traversează drumul vieţii noastre de zi cu zi. A ne smeri propria fiinţă înseamnă a ne supune de bunăvoie tuturor tratamentelor aplicate de Dumnezeu asupra noastră – în toate circumstanţele – chiar şi atunci când El permite oamenilor să treacă călare, deasupra capetelor noastre.

Niciodată nu trebuie să ne temem că aceste tratamente ar putea deveni, la un moment dat, insuportabile pentru noi, deoarece Dumnezeu veghează asupra breşei din zidul de protecţie şi ştie cât de mult trebuie să o deschidă. El ştie şi când să o închidă.

Dacă suntem învinşi de vreun păcat, poate exista numai un singur motiv care a cauzat această cădere, şi acela este mândria noastră. Nu putem birui păcatul, dacă Dumnezeu nu ne dă har, iar Dumnezeu nu ne dă har când suntem mândri. De fiecare dată când ne vedem doborâţi, trebuie să mergem înaintea lui Dumnezeu şi să spunem: „Doamne, arată-mi unde se ascunde în mine mândria care Te-a împiedicat să-mi dai har ca să pot birui.”

Dacă suntem prompţi în a ne judeca, în acest fel, pe noi înşine de fiecare dată când cădem, biruinţa poate fi a noastră într-un timp foarte scurt.

Biruinţa asupra păcatului este dreptul nostru pe care l-am dobândit prin naşterea în Noul Legământ. Nu-l lăsa pe Satan să te priveze de acest drept prin ignoranţă sau prin mândrie. Dacă ne ia mult timp până obţinem biruinţa, aceasta se datorează faptului că Îi ia mult timp lui Dumnezeu să ne smerească. Îi ia timp lui Dumnezeu să sfărâme acea încredere în propriile noastre puteri, de care noi, ca fii ai lui Adam, suntem plini.

O formă a mândriei este să gândim că avem tăria să biruim păcatul. Gândim că tot ce avem nevoie este încă un pic de hotărâre, încă un pic de autodisciplină, un pic mai multă rugăciune şi post şi încă nişte cunoştinţe biblice. Când citim despre biruinţă, într-o carte ca aceasta, putem gândi că dacă am înţeles clar doctrina, va fi uşor să biruim.

Înaintăm cu mare încredere, dar încă nu ne dăm seama că încrederea noastră este pusă tot în noi înşine şi nu în harul lui Dumnezeu. Şi ce să vezi, din nou cădem atât de îngrozitor!

Dar credeţi că învăţăm lecţia după prima cădere? Nu, n-o învăţăm. Aşa că Dumnezeu trebuie să ne lase să cădem din nou şi din nou – în mod repetat – până când, într-o zi, renunţăm la orice speranţă de a mai obţine vreodată biruinţa, pentru că am căzut de atât de multe ori, în ciuda tuturor hotărârilor noastre bune. Acesta este punctul zero, de la care Dumnezeu poate să ne conducă de-acum în ţara promisă a biruinţei.

În Vechiul Testament, la doi ani după ce au părăsit israeliţii Egiptul Dumnezeu i-a adus pe toţi cei ce ieşiseră din Egipt la hotarele ţării promise; dar ei nu au putut intra din cauza necredinţei lor (vezi Numeri capitolele 13 şi 14). Deci Dumnezeu i-a lăsat pe acei israeliţi mândri, încrezători în propriile puteri, să rătăcească în pustie „treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război” (Deuteronom 2:14); oamenii de război simbolizând tăria Eului. După această perioadă de rătăcire în pustie, israeliţii au ajuns la punctul zero şi abia atunci au putut intra în ţara promisă. Atunci zidurile Ierihonului au căzut înaintea lor fără vreun efort deosebit din partea lor.

Dumnezeu trebuie să ne reducă la zero înainte de a-Şi putea face lucrarea în noi şi prin noi. Aceasta nu trebuie să dureze patruzeci de ani. Tu poţi intra într-un an sau doi, cu condiţia să faci schimbări fundamentale şi să fii neclintit în hotărârea ta de a-ţi smeri propria fiinţă, oricare ar fi preţul de plătit.

Atâta timp cât vom continua să dăm vina pe circumstanţe şi pe alţi oameni, nu putem avea nădejdea biruinţei, dar, dacă ne smerim propriile fiinţe, crezând că Dumnezeu controlează toate circumstanţele noastre şi că nicio ispită nu este vreodată prea mare pentru a fi biruită, avem asigurată biruinţa.

http://www.cfcindia.com – Secretele biruinței

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Dumnezeu este plin de iubire, de Zac Poonen

Dumnezeu este plin de iubire

Zac Poonen

Dintotdeauna, Dumnezeu a cerut din partea omului ascultare. Sub Vechiul Legământ, israeliţii au primit porunci de care trebuiau să asculte. Au descoperit, însă, că nu puteau ţine în mod desăvârşit legile lui Dumnezeu.

Sub Noul Legământ, Dumnezeu a promis că va scrie poruncile Lui în inimile şi-n minţile noastre, astfel încât nu numai că Îl vom asculta, dar ne va fi chiar drag să ascultăm de El. Promisiunea lui Dumnezeu este aceasta: „Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele” (Ezechiel 36:27). Deci, numai prin ascultarea de poruncile Sale putem avea părtăşie cu Dumnezeu.

Totuşi mulţi credincioşi nu înţeleg ce înseamnă ascultarea. Cei mai mulţi credincioşi înţeleg atât de greşit „harul”, încât consideră ascultarea ca fiind o cerinţă a Vechiului Legământ. Poruncile lui Dumnezeu, prin urmare, sunt considerate o povară grea. Aceasta e o înşelăciune satanică. Este rezultatul ignorării iubirii lui Dumnezeu. Toate poruncile lui Dumnezeu sunt date pentru binele nostru şi sunt menite să ne elibereze. Ele îşi au originea în inima lui Dumnezeu care ne iubeşte cu desăvârşire.

Moise spune (cu privire la Dumnezeu, care dădea lui Israel poruncile Sale pe Muntele Sinai) că „Domnul a venit din Sinai având în dreapta Lui focul legii. Da, El iubeşte popoarele” (Deuteronom 33:2-3). Faptul că Dumnezeu ne dă legile Lui este o dovadă a dragostei Sale fierbinţi pentru noi.

Unele dintre poruncile lui Dumnezeu cer din partea noastră jertfire de sine, dar, în cele din urmă, vom descoperi că ele sunt în cel mai înalt înţeles spre binele nostru. Un tată nu dă copiilor săi porunci pentru a-i împovăra sau pentru a le face rău, ci numai pentru a-i ajuta. Iată perspectiva corectă, de care avem şi noi nevoie, asupra poruncilor pe care ni le-a dat Dumnezeu. A avea credinţă înseamnă a crede într-un Dumnezeu care este desăvârşit în iubire. Când avem o asemenea credinţă, ne găsim plăcerea în înfăptuirea cu orice preţ a poruncilor lui Dumnezeu.

Aici este motivul ascuns al celor mai multe din înfrângerile noastre: diavolul a convins oamenii fie că poruncile lui Dumnezeu nu sunt necesare, fie că ele sunt o povară. Dacă nu înţelegem motivul pentru care Dumnezeu ne cheamă să facem ceva, întocmai cum ne cere El, atunci această neînţelegere dovedeşte doar propria noastră imaturitate. Într-o zi, când vom fi mai maturi, vom înţelege.

Copiii, când sunt obligaţi să meargă la şcoală, e posibil să nu înţeleagă motivul pentru care părinţii nu-i lasă să rămână acasă şi să se joace. Poate cred că părinţii lor sunt foarte duri cu ei, când, de fapt, iubirea îi determină pe părinţi să impună copiilor lor s-o rupă cu joaca pentru a ajunge oameni educaţi, maturi în gândire.

Asemenea acelor copii mici, nici noi nu înţelegem de multe ori căile lui Dumnezeu, dar dacă am crede în iubirea Sa, am asculta de tot Cuvântul Lui şi ne-am supune autorităţii Sale fără să-I mai punem nici o întrebare.

Gândiţi-vă cum stau lucrurile în privinţa suferinţei. De ce lasă un Dumnezeu al iubirii să trecem prin suferinţă? Deoarece suferinţa este o parte a ,,programei” de învăţământ în educaţia noastră duhovnicească. Prin suferinţă, Dumnezeu ne conduce la maturitate. Dacă în această viaţă nu ai avut multe prilejuri de a suferi, cu siguranţă că nici n-ai putut să-ţi însuşeşti multe dintre învăţăturile care au într-adevăr valoare duhovnicească.

Poate că ultima dată când ai avut o mică suferinţă ai cârtit şi te-ai plâns atât de mult, încât acum Dumnezeu te lasă să-ţi urmezi propriul drum. Este trist când Dumnezeu te dă la o parte şi te ,,aşează” pe un astfel de raft. Eu mai degrabă aş trece prin suferinţă în fiecare zi din viaţa mea, decât să fiu lăsat la o parte de Dumnezeu pe un raft.

Când Dumnezeu ne trece prin suferinţă nu are niciun rost să ne comparăm cu alţii. Aceasta ar fi ca şi cum copiii voştri s-ar întreba de ce tocmai ei trebuie să meargă la şcoală, când copiii săraci din mahala se pot juca în noroi toată ziua. Toate lucrările lui Dumnezeu în viaţa noastră vin din iubirea Lui desăvârşită pentru noi. El vrea fericirea noastră – nu veselia superficială şi fără sens a lumii – ci fericirea aceea veşnică şi plină de conţinut, care vine în urma sfinţirii vieţii. Şi în afară de calea suferinţei nu există nicio altă cale care ar duce la sfinţenie.

„Dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui” (Evrei 12:10).

Isus a fost cel mai fericit om care a umblat vreodată pe Pământ. Totuşi El a fost singurul care a şi suferit cel mai mult. Fericirea Lui a izvorât din înfăptuirea voii Tatălui Său, nefiind rezultatul unei vieţi destinse, lejere. Îşi cunoştea Tatăl ca Iubire Desăvârşită, aşa că S-a supus cu bucurie la tot ceea ce Tatăl pregătise pe calea Lui pentru El. Acesta a fost secretul vieţii Lui.

Dumnezeu ne iubeşte cum L-a iubit pe Isus

Rădăcina tuturor problemelor noastre spirituale stă în faptul că nu-L cunoaştem pe Dumnezeu ca pe un Tată Iubitor şi ca pe Dumnezeul Suveran.

Un adevăr care mi-a revoluţionat viaţa creştină este destăinuirea minunată pe care ne-a făcut-o Isus potrivit căreia: Tatăl ne iubeşte aşa cum L-a iubit pe El. Isus, în rugăciunea pe care a adresat-o Tatălui, a spus: „ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:23). În această rugăciune a lui Isus, observăm că El s-a rugat ca lumea din jur să cunoască acest adevăr; dar înainte ca lumea să-l poată înţelege trebuie ca el să cuprindă, mai întâi, inimile noastre.

Teoretic, toţi creştinii cred într-un Tată iubitor care este în Ceruri, dar, prin faptul că sunt deseori neliniştiţi şi îngrijoraţi şi atât de plini de nesiguranţă şi frică, ei dovedesc necredinţa care zace în adâncul inimii lor.

Cei care îndrăznesc să creadă că Dumnezeu îi iubeşte la fel de mult cum L-a iubit pe Isus sunt puţini la număr! Nici unul dintre noi nu ar îndrăzni să creadă un astfel de adevăr, dacă nu Însuşi Isus ne-ar fi spus, răspicat, că aşa stau lucrurile.

De-ndată ce ochii tăi sunt deschişi pentru a vedea acest adevăr glorios, acesta îţi va schimba întreaga perspectivă asupra vieţii. Toate cârtirile, toate nemulţumirile, depresia şi perspectiva sumbră vor dispărea complet din viaţa ta. Ştiu că de o astfel de experienţă poţi avea parte şi tu, pentru că s-a întâmplat şi în viaţa mea.

Am trăit timp de mulţi ani în robia depresiei şi eram înfrânt. Nu aceasta era voia lui Dumnezeu pentru mine, însă nu mă puteam elibera din această stare. Lucrurile s-au schimbat, începând cu momentul în care ochii mei au fost deschişi, pentru a vedea adevărul că Dumnezeu mă iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Isus. Acum văd, că tot ce vine în viaţa mea vine din mâna unui Tată iubitor. Am văzut că are grijă de mine ca de lumina ochilor Săi; şi astfel, acum, nici o circumstanţă, oricât de dureroasă, din viaţă nu mă mai poate face cârtitor sau depresiv. Am învăţat, aşa cum spune Pavel, secretul de a fi mulţumit şi de a-L lăuda pe Dumnezeu în orice împrejurare a vieţii.

„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! (…) Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:4,11).

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:18).

Acum, temeiul de neclintit al vieţii mele de credinţă este că Dumnezeu mă iubeşte atât de mult, cât L-a iubit pe Isus.

Faptul că nu ai ajuns să trăieşti o viaţă de biruinţă nu se datorează faptului că ai postit prea puţin şi nici faptului că te-ai rugat puţin. Biruinţa nu vine prin efortul propriu, ci prin credinţă. „Credinţa în ce?” – poate te întrebi. Credinţa în iubirea desăvârşită ce o are Dumnezeu pentru tine.

Mulţi credincioşi trăiesc sub condamnarea lui Satan care le spune mereu: „Nu posteşti destul. Nu te rogi destul. Nu mărturiseşti destul. Nu studiezi destul Biblia” etc., etc. Ei sunt continuu hăituiţi de asemenea gânduri de autocondamnare, într-un ciclu interminabil de activităţi şi într-o multitudine de lucrări moarte.

Îţi dai seama că autodisciplina, postul, rugăciunea, zeciuiala şi mărturia sunt toate lucrări moarte, dacă acestea nu sunt rodul iubirii tale faţă de Dumnezeu? Şi ele nu pot proveni din iubire dacă tu, întâi de toate, nu eşti sigur de iubirea lui Dumnezeu faţă de tine.

Rugăciunea lui Pavel pentru creştinii din Efes a fost ca ei să fie înrădăcinaţi şi statornici în dragostea lui Dumnezeu: „ … şi-L rog [pe Dumnezeu] ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, să aveţi rădăcina şi temelia pusă în dragoste” (Efeseni 3:16,17).

Creştinii din Efes erau deja convertiţi şi botezaţi cu Duhul Sfânt. Totuşi, aveau nevoie să fie întăriţi de Duhul Sfânt în omul dinlăuntru pentru a fi înrădăcinaţi şi statornici în dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu pentru ei, înţelegând astfel lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea acestei iubiri. Numai după aceea începe Pavel să le vorbească despre darurile prin care poate fi zidit trupul lui Hristos: „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4:7). „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:11-12).

La baza modului nostru de gândire trebuie să stea mereu încrederea deplină în iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să fim înrădăcinaţi şi statornici în această iubire, dacă vrem ca slujirea noastră să fie eficientă.

În alt loc, Noul Testament prezintă acelaşi principiu folosind expresia „intrarea în odihnă”. „Fiindcă am crezut [în iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu pentru noi], intrăm în ‘odihna ‘ despre care a vorbit El”, spune apostolul în Evrei 4:3. Apoi ne îndeamnă să ne străduim să intrăm în această odihnă. „Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare” (Evrei 4:11). Este uşor să cădem şi să ne îndepărtăm, când nu ne „odihnim” în protecţia desăvârşită asigurată de iubirea lui Dumnezeu.

Lumea este plină de oameni care caută pe cineva care să-i iubească. Mulţi creştini merg din biserică în biserică dorind să fie iubiţi. Unii caută dragostea în prietenii, iar alţii în căsătorie, dar toate aceste căutări pot duce la dezamăgire. Asemenea orfanilor, copiii lui Adam se simt în nesiguranţă şi ca urmare sunt mereu doborâţi de crize de autocompătimire. Este trist faptul că mulţi continuă să se simtă în primejdie chiar şi după convertirea lor, când, de fapt, nu mai au niciun motiv să se simtă aşa.

Ce ne spune Evanghelia cu privire la această problemă? Răspunsul este să ne găsim siguranţa în iubirea lui Dumnezeu.

Isus le spune în mod repetat ucenicilor Săi că toate firele de păr din cap le sunt numărate şi că Dumnezeu, Cel care hrăneşte milioanele de păsări şi îmbracă milioanele de flori, se va îngriji în mod sigur de ei.

Un argument şi mai puternic este următorul: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Aşa cum S-a îngrijit de Isus, Dumnezeu se va îngriji şi de tine.

Una din cauzele pentru care Dumnezeu ne lasă, câteodată, să fim dezamăgiţi de alţii, este de a ne învăţa să nu ne mai punem încrederea în oameni. El doreşte să ne elibereze de o asemenea idolatrie (fiindcă dependenţa de oameni este o formă de idolatrie) ca să învăţăm să ne încredem pe deplin numai în El. Aşa că, atunci când Dumnezeu îţi ordonează într-un astfel de mod circumstanţele încât eşti dezamăgit din toate părţile, aceasta să nu te descurajeze. Este la lucru mâna lui Dumnezeu care vrea să te depărteze de încrederea în puterea omenească şi să te înveţe să trăieşti prin credinţa în El. Învaţă să-ţi găseşti siguranţa în faptul că Dumnezeu te iubeşte la fel de mult cum L-a iubit pe Isus.

Toată concurenţa şi invidia între creştini apare ca urmare a acestei lipse de siguranţă. Un om care este sigur de iubirea lui Dumnezeu şi care crede că Dumnezeu n-a făcut nicio greşeală făcându-l pe el aşa cum este, cu darurile şi talentele care i-au fost date, nu poate fi niciodată invidios pe alţii, şi nu urmăreşte niciodată să se ia la întrecere cu alţii. Aceeaşi lipsă de siguranţă generează şi toate problemele de relaţionare între credincioşi.

Gândeşte-te o clipă, dacă ochii tăi vor fi deschişi numai înspre acest singur adevăr – că Dumnezeu te iubeşte exact aşa cum Îl iubeşte pe Isus – cât de multe probleme vor fi rezolvate în viaţa ta!

http://www.cfcindia.com – Secretele biruinței

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

O viaţă de biruinţă continuă, de Zac Poonen

O viaţă de biruinţă continuă

Zac Poonen 

Voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră este biruinţa continuă. Acest adevăr reiese clar din mai multe pasaje ale Bibliei. Să ne uităm doar la câteva dintre aceste pasaje:

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos” (2 Corinteni 2:14).

„Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37).

„… vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi” (1 Ioan 2:1).

Cu toate că versetele de mai sus şi altele asemănătoare sunt în Sfânta Scriptură este greu să-i convingi pe mulţi credincioşi că Dumnezeu vrea ca ei să trăiască permanent o viaţă de biruinţă.

Dacă luăm Scriptura aşa cum e scrisă şi o credem pur şi simplu, ca un copil, atunci acest mesaj va fi evident pentru noi. Dacă ne bazăm însă pe propria noastră raţiune, putem găsi multe argumente convingătoare cum că o asemenea viaţă nu este posibilă în această lume rea. Mulţi „credincioşi” care de fapt nu cred vor adăuga mărturia lor la ceea ce ne spune nouă raţiunea şi curând vom ajunge să ne convingem pe noi înşine că în lumea aceasta nu este posibilă o viaţă de biruinţă.

Dacă noi nu suntem mai întâi convinşi că Dumnezeu vrea să trăim o viaţă de biruinţă continuă, nu vom putea avea niciodată credinţa necesară trăirii unei astfel de vieţi, căci fără credinţă este imposibil să intri în viaţa de biruinţă. Absolut totul în viaţa creştină depinde de credinţă, iar credinţa este bazată pe revelaţia pe care ne-a dat-o Dumnezeu în Cuvântul Său.

Chiar dacă în trecut ai trăit în înfrângeri ani de-a rândul, nu fi trist, nu dispera. Pentru a face primul pas înspre o viaţă de biruinţă, este îndeajuns doar să vezi clar, în Cuvântul lui Dumnezeu, acest adevăr al unei vieţi de biruinţă continuă.

Credinţa, un imperativ absolut necesar

Pasajul biblic din 1 Ioan 2:6 spune: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”.

Cum a trăit Isus? A fost El biruitor câteodată sau de cele mai multe ori, sau tot timpul? Ştim răspunsul. El a fost ispitit în toate lucrurile, ca şi noi, dar nu a păcătuit niciodată.

„Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15).

Acum, ni se spune să trăim cum a trăit El. Este acest fapt posibil aici, pe Pământ? Ne-ar cere Dumnezeu să facem ceva ce ştie foarte bine că nu putem face? Nu. Aşa ceva este de neconceput. Nici măcar taţii pământeşti nu cer lucruri absurde copiilor lor; cu atât mai puţin Dumnezeu!

Unele dintre cele mai triste cuvinte scrise în Noul Testament se găsesc la Matei 13:58„Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor”. Un mesaj asemănător în Marcu 6:5 spune: „N-a putut să facă nicio minune acolo”. El a vrut să facă lucrări măreţe pentru acei oameni din oraşul Său natal şi ei aveau nevoie de acele minuni, dar necredinţa lor L-a oprit. Necredinţa ,,leagă” mâinile Dumnezeului Atotputernic, astfel că „nu poate” face pentru noi lucrările pe care vrea să le facă.

Mă întreb de câte ori a intenţionat Dumnezeu să facă minuni pentru tine, dar pe care „nu le-a putut” face datorită necredinţei tale. Oare câţi dintre noi, stând înaintea Scaunului de Judecată al lui Hristos, vor auzi aceste cuvinte: „Nu am putut face tot ce am vrut pentru tine şi prin tine, din cauza necredinţei tale”? Un regret imens va cuprinde atunci inimile noastre descoperind acest fapt, la sfârşitul vieţii noastre pământeşti! Este bine să reflectăm acum la toate acestea.

Primii mei ani, după ce am devenit un creştin născut din nou, i-am petrecut cu un grup care, la adunările lui, se axa pe studierea Scripturii. Într-un fel sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru aceasta, fiindcă mi-a dat ocazia să îmi formez o bună cunoaştere a Scripturii. De cele mai multe ori, însă, studiul acestui grup era bazat pe logica omenească, fără a avea descoperirea dată de Duhul Sfânt. Noi studiam Biblia cum se studiază la şcoală chimia. Am descoperit înţelesul simbolurilor din Vechiul Testament etc., dar, cu toate acestea, eram învinşi de păcatul din viaţa noastră. Ştiam că Dumnezeu mi-a iertat păcatele, dar nu aveam credinţă pentru nimic mai mult.

Când am văzut în Cuvântul lui Dumnezeu adevărul botezului cu Duhul Sfânt şi am început să Îi cer Domnului acest botez, am constatat că îmi era cu neputinţă să cred. Am postit şi m-am rugat şi eram dispus să plătesc orice preţ pentru primirea acestui botez, dar îmi era foarte greu să cred că Dumnezeu mă ascultă şi răspunde la rugăciunile mele. Isus ne-a învăţat că oridecâteori ne rugăm trebuie să credem că am şi primit ceea ce am cerut.

„De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24).

Mi-a luat mult timp – mulţi ani – ca să pot ajunge la o credinţă simplă, ca de copil, în privinţa acestui pasaj. În cele din urmă, prin harul lui Dumnezeu, am ajuns să cred că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi chiar mi-a împlinit-o. Am fost botezat în Duhul Sfânt prin credinţă. Darul limbilor care a venit în mod surprinzător după botez a fost pentru mine o confirmare în plus a ceea ce primisem deja prin credinţă.

Acum, când mă uit înapoi la acei ani de luptă, văd clar că ceea ce m-a împiedicat a fost necredinţa.

Acelaşi principiu se aplică şi în cazul procesului de ajungere la o viaţă de biruinţă asupra păcatului. Putem să postim, să ne rugăm şi să însetăm – fără să ajungem nicăieri – până când nu credem că Dumnezeu poate şi ne va şi conduce la o astfel de viaţă. Satan ştie că tu nu poţi primi nimic de la Dumnezeu fără credinţă. Deci poţi să-ţi imaginezi cât de mult va încerca el să-ţi umple inima cu necredinţă! Necredinţa este un pericol mai mare decât minciuna sau adulterul, pentru că acestea din urmă sunt recunoscute cu uşurinţă ca fiind păcate, pe când necredinţa nu. La Evrei 3:12 scrie: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”.

O inima rea, plină de necredinţă, poate duce la despărţirea noastră de Dumnezeu. Necredinţa este cauza care stă la baza tuturor celorlalte păcate – după cum vom vedea în capitolul următor.

La Romani 6:14 spune: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har”.

În acest verset Duhul Sfânt ne spune foarte clar că, în condiţiile în care suntem sub har, păcatul nu poate avea stăpânire asupra noastră. Versetul este atât de clar, încât şi un copil îl poate înţelege. În ciuda acestui fapt, mulţi credincioşi tot nu cred în posibilitatea reală de a trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului.

Dumnezeu vrea ca tu să trăieşti o viaţă de biruinţă. Nu contează cât de murdare sunt gândurile tale, sau de cât timp ai fost învins de mânie. Domnul te poate elibera complet şi îţi poate da o inimă curată. Acestea „nu le poate face”, însă, pentru tine câtă vreme nu crezi.

Biblia spune că ceea ce credem în inima noastră trebuie să mărturisim cu gura noastră. La Romani 10:10 citim: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”.

Acesta este un principiu important, căci prin mărturisirea cu gura noastră exprimăm credinţa noastră, ceea ce la rândul ei duce la eliberarea din lanţurile păcatului. Trebuie, deci, să rostim cuvântul mărturisirii noastre împotriva lui Satan, spunând: „Cred că Dumnezeu mă va conduce la o viaţă de biruinţă asupra păcatului”. „Ei l-au biruit, [pe Satan] prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apocalipsa 12:11).

Continuă să faci această mărturisire de fiecare dată când eşti doborât, până când biruinţa devine o realitate în viaţa ta. Nu te descuraja dacă biruinţa nu vine peste noapte. Dumnezeu va onora în mod sigur mărturisirea pe care o faci cu gura ta. Şi tu îl poţi învinge pe Satan.

http://www.cfcindia.com – Secretele biruinței

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Cuvinte de Înțelepciune, de Zac Poonen

Cuvinte de Înțelepciune 

Zac Poonen

1. Dacă ţinem litera legii dar respingem duhul ei, avem o formă de evlavie fără puterea ei.

2. O persoană smerită este mulţumitoare lui Dumnezeu şi oamenilor chiar şi pentru cele mai neînsemnate lucruri.

3. Dacă suntem biruiţi de vreun păcat, cauza de bază este mândria care se află ascunsă undeva în noi.

4. Dacă suntem cu adevărat smeriţi, este imposibil să nu primim har de la Dumnezeu.

5. O persoană smerită nu poate fi niciodată învinsă de oameni, de Satan sau de poftele trupeşti.

6. Dacă ne smerim propriile fiinţe, vom fi protejaţi de mâna atotputernică a lui Dumnezeu.

7. Este imposibil ca două persoane să devină una, în afară de cazul în care amândouă sunt sărace în duh.

8. Cei săraci în duh sunt aceia care sunt conştienţi de propriile lor slăbiciuni şi neputinţe şi care, din această cauză, se judecă încontinuu pe ei înşişi.

9. A avea descoperire înseamnă a vedea lucruri, oameni, circumstanţe, etc., din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

10. Bârna din ochiul nostru e o atitudine lipsită de dragoste şi plină de judecată faţă de fratele în ochiul căruia este doar un fir de praf.

11. Legea ne dă porunci, dar nu ne face apţi pentru a le împlini. Harul ne cheamă la un nivel mai înalt, dar ne dă puterea să atingem acel nivel.

12. În fiecare zi avem ocazia să facem voia lui Dumnezeu, sau să irosim ziua.

13. Obstacolele din calea noastră nu trebuie să le interpretăm imediat ca fiind semnale pentru retragere, ci trebuie să vedem în ele provocări pentru întărirea credinţei noastre.

14. Cel care umblă după poftele trupeşti va avea aşteptări de la ceilalţi, dar cel care umblă după îndemnurile Duhului va purta poverile altora şi îi va sluji pe alţii.

15. Cel care este sigur de iubirea lui Dumnezeu nu-i va judeca pe alţii, nu-i va invidia şi nici nu va concura cu alţii.

16. Toată slava care nu este acordată lui Dumnezeu este slavă deşartă.

17. Daca trăim în mod egoist, amintirea acestei vieţi ne va aduce regrete în veci de veci.

18. Dumnezeu permite nevoi în viaţa noastră şi permite să primim ajutor de la alţii pentru a ne învăţa dependenţa reciprocă în Trupul lui Hristos.

19. Când dăruim cuiva un cadou trebuie s-o facem neapărat în aşa fel, încât să nu călcăm în picioare demnitatea acelei persoane, ca fiinţă omenească.

20. Valoarea reală a vieţii noastre stă în ceea ce am dăruit, nu în ceea ce am primit.

21. Ceea ce primim prin descoperire dumnezeiască este adevărata noastră avere. Restul nu e nimic altceva decât cunoştinţă şi este la fel de nevaloroasă ca o bancnotă falsă.

22. Credinţa poate fi bazată numai pe cuvântul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. De aceea omul trebuie să trăiască prin fiecare cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu.

23. Dumnezeu poate să ne ridice şi să-Şi împlinească scopul prin noi, dar trebuie ca mai întâi să ne aducă la un punct zero.

24. Suntem chemaţi să-L urmăm pe Hristos. Nu suntem chemaţi să-L imităm, ci să fim părtaşi naturii Lui.

25. A ne teme de Dumnezeu înseamnă să fim credincioşi în taina vieţii noastre particulare.

26. Nimeni altcineva în afară de noi înşine nu poate strica planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa noastră.

27. A fi credincios în folosirea banilor este o virtute mult mai înaltă decât a fi doar corect în domeniul financiar.

28. Spiritualitatea adevărată constă în răstignirea voinţei proprii şi împlinirea voii lui Dumnezeu.

29. A zidi pe nisip înseamnă a înţelege doctrina şi a fi emoţionat de ea. A zidi pe stâncă înseamnă a împlini Cuvântul lui Dumnezeu.

30. Pentru a fi duhovnicesc, omul trebuie să renunţe nu numai la ceea ce este rău, dar şi la ceea ce este neroditor.

31. A avea daruri duhovniceşti fără iubire dumnezeiască este asemenea unui conductor electric neizolat care în loc să aducă lumină aduce moarte.

32. Isus a fost crucificat: nu pentru că a trăit o viaţă sfântă, ci pentru că a demascat curvia religioasă. Să urmăm exemplul Lui.

33. Niciun prooroc adevărat din Biblie nu a fost vreodată produsul vreunei şcoli biblice; numai proorocii falşi.

34. Toate abilităţile omeneşti şi calificările noastre pământeşti sunt complet fără valoare privind calificarea în ochii lui Dumnezeu.

35. Cel mai mare arhanghel a devenit Diavolul prin mândria frumuseţii, înţelepciunii şi poziţiei lui. Trebuie să ne ferim de o asemenea mândrie cu orice preţ şi întotdeauna.

36. Legea este asemenea unei alifii care ţine sub control infecţia. Harul este asemenea unui antibiotic care omoară microbii cauzatori de infecţie.

37. Semnul inconfundabil al credinţei este lauda şi mulţumirea, aduse lui Dumnezeu.

38. Dumnezeu ne dă lucruri materiale ca să le folosim, nu ca să le iubim sau să le posedăm.

39. Creştinismul adevărat este calea de mijloc între ascetism şi materialism.

40. Putem fi ca Isus numai când va reveni El în slavă, dar putem trăi cum a trăit Isus, chiar acum.

41. Isus a crescut în înţelepciune în propria Lui casă şi la propriul Lui loc de muncă (la atelierul de dulgherie). Şi noi putem creşte în înţelepciune în aceste două locuri.

42. Când îi acuzăm pe fraţi, devenim colaboratorii lui Satan; când mijlocim pentru ei devenim colaboratorii lui Isus.

43. Dacă facem ca persoana noastră să fie o necesitate pentru alţii, împiedicăm umblarea lor cu Dumnezeu.

44. Tot ce nu îşi are originea în iubire va pieri într-o zi.

45. Maturitatea noastră spirituală este testată prin atitudinea pe care o avem faţă de aceia care nu împărtăşesc modul nostru de a vedea lucrurile.

46. A avea o inimă curată înseamnă a nu dori nimic şi a nu dori pe nimeni, în afară de Dumnezeu.

47. Dacă Isus nu L-a putut sluji pe Tatăl Său fără ungerea Duhului Sfânt, nici noi nu o vom putea face.

48. O biserică fără darurile Duhului Sfânt este ca un om paralizat: aceasta poate trăi, dar nu poate sluji, în mod concret, altora.

49. Există două persoane pentru care nimic nu este imposibil: Dumnezeu şi persoana care exercită credinţă.

50. Dacă murim faţă de noi înşine, ne putem „odihni în pace” în orice vreme şi în orice situaţie.

http://www.cfcindia.com – Secretele biruinței

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Depresia – durerea sufletului. Unde se poate găsi eliberare şi pace? Partea a IV-a, de Silviu Firulete

Depresia – durerea sufletului. Unde se poate găsi eliberare şi pace? Partea a IV-a

Publicat de Silviu Firulete

Câteva gânduri despre depresie:
Dr.Doina Cosman, profesor la Universitatea de medicina si farmacie din Cluj, catedra Psihologie medicala, medic primar psihiatru, sef de sectie:
Depresia de multe ori se manifestă sub forma unei proaste relaţionări cu cei din jur, sau sub forma nemulţumirii vis-a-vis de propriile performaţe.
Nadia Neagoe:
Mă băteam cu oricine, imediat urlam.
S.M.:
Mi se pare totul aşa o învălmăşelă, o dezordine.
Daniela Bălan:
Ai impresia că viaţa ta s-a terminat aici, că nu mai reuşeşti să faci nimic, că nu eşti bun de nimic, eşti inutil, eşti dat la o parte de peste tot, nimeni nu te suportă, nimeni nu te înţelege.
S.M.:
Parcă nu mai puteam suporta pe nimeni în jurul meu. Eram aşa de disperat, credeam că am făcut o aşa greşeală mare că am plecat de acasă încât Dumnezeu nu mă mai iartă, nu mai este nici o şansă pentru mine.
Dr.Doina Cosman, profesor unversitar, medic primar psihiatru:
E ca o contabilitate răutăcioasă a eului, care constată că în contul personal au rămas prea puţine lucruri valoroase.
Fetiţă:
Am simţit că tata nu mă mai iubea. Fratele meu plângea tot timpul. Eu încercam să mă joc cu el. Mama mea plângea şi ea şi eu plângeam câteodată, dar…
Ioan Ciobotă:
Depresia este cea mai răspândită boală din România. Psihologia laică afirmă că omul este bun intrinsec, în sine însuşi, dar mediul îl condiţionează şi îl determină să facă rău. Probabil a fost supus unor abuzuri sexuale sau de altă natură în copilăria timpurie, iar acele evenimente negative de viaţă l-au transformat şi l-au determinat să facă rău.
Drept urmare, psihologia necreştină recomandă bolnavului să caute în sine însuşi, să-şi descopere rădăcinile bune şi să se întoarcă acolo.
Privind problema din această perspectivă, în Occident sunt notorii cazurile în care copiii şi-au dat în judecată părinţii sau rude apropiate, deoarece, după ce au urmat câteva şedinţe de hipnoză şi-au adus aminte de lucruri pe care nu le ştiau, ca de exemplu faptul că în copilăria lor părinţii sau rudele i-au tratat cu agresivitate de diferite forme.
Cu siguranţă există şi adevăr şi fapte reprobabile în multe dintre aceste cazuri. Dar, de multe ori prin întrebări de genul: “Nu-i aşa că…?”, hipnotizatorul poate induce pacientului senzaţia că faptele s-au desfăşurat după un anumit model.
În contrast, Biblia şi psihologia creştină bazată pe Biblie, afirmă că omul este rău intrinsec, este rău în sine însuşi şi are nevoie de salvare, de mântuire din această situaţie.
Spre deosebire de psihologia laică, psihologia creştină nu recomandă bolnavului “să se prindă de guler şi să se ridice în sus” pentru că nu poate. Nici să caute în sine însuşi, pentru că acolo nu găseşte nimic, decât eventual disperare şi durere şi riscă să se prăbuşească în sine însuşi. Soluţia oferită de Biblie, de fapt soluţia oferită de Dumnezeu, este Domnul Isus Cristos, care a coborât El Însuşi din cer ca să îi ridice pe oameni la cer, să-i scape din dezastru şi din păcat – El, Mâtuitorul coborât din cer.
Aşadar, ajutorul este din afară, de la Cristos, şi nu din lăuntrul omului, unde nu se găseşte nimic, decât un gol care trebuie umplut de Cristos.
Care sunt câteva cauze ale depresie, care sunt efectele şi care ar putea fi posibile soluţii pentru depresie, la toate aceste întrebări încercăm să răspundem în cele ce urmează.
Cu siguranţă nu putem atinge toate punctele de vedere legate de subiectul depresie, dar sperăm ca o bună parte dintre frământările ascultătorilor noştri să-şi găsească răspuns.
M.O.:
Era o stare atât de avansată de oboseală, încât eu nu mă puteam concentra la nimic.
Nadia Neagoe:
Am avut o stare în care m-am închis în mine total şi n-am mai vorbit cu nimeni, uram pe toţi din jurul meu, nu mă mai interesa de nimeni. Nici la şcoală nu vorbeam cu nimeni – eram desprinsă de orice.
Am început să fiu foarte rea, foarte egoistă, mă băteam cu oricine. Chiar am avut şi probleme multe la şcoală din cauza bătăilor.
Ioan Ciobotă:
Cum trebuie abordată problema depresiei?
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Trebuie să se vorbească cu multă atenţie despre ea, pentru că depresia se ascunde sub atâtea boli somatice. “Soma” în limba greacă înseamnă “carne”, iar când zic “se ascunde” vreau să spun că cei mai mulţi medici, în neatenţia lor sau în graba lor, etichetează bolnavul depresiv ca un bolnav somatic. Asta înseamnă că de multe ori bolnavii depresivi care se adresează nu în primul rând psihiatrului ci unor practicieni somaticieni, unui cardiolog, unui internist, unui endocrinolog, vin să-i consulte pe aceştia, şi dacă medicul respectiv este suficient de avizat, de atent, va observa că de fapt bolnavul respectiv nu atre nimic organic, nimic somatic, ci la baza acuzaţiilor bolnavului stă de fapt o depresie care îşi arată primii colţi.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Sunt momente în viaţa noastră când facem comparaţii. David, într-un psalm, făcea comparaţii: “Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime.” Deci era o zi de bucurie, era un moment frumos al vieţii lui şi comparaţia se face acum cu un moment în care se simte uitat de Dumnezeu, pentru că la sfarşitul psalmului zice: “Pentru ce mă uiţi, pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului? Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: ‘Unde este Dumnezeul tău?’. Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înlăuntrul meu?”
Deci comparaţiile fac ca noi să deschidem o uşă pentru nemulţumire. Şi în clipa respectivă nu facem altceva decât să-i zicem Diavolului: “Haide, hai, intră, uşa-i deschisă, te primesc”. El vine cu nemulţumirea şi ne spune: “Uite ce bine era atunci, uite ce rău este acum” şi infecţia-i gata făcută.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Dacă se trimite bolnavul în timp util la un medic psihiatru, se face tratament corespunzător, tratament medicamentos, şi el există acum, din abundenţă şi de bună calitate, atunci dispar o mulţime de boli organice, aşa cum ar fi hipertesiunea arterială, ulcerul gastric, ulcerul duodenal, anumite forme de hipertiroidii, anumit forme de boli de inimă, care nu au o bază organică, nu au organicitate, ci ele sunt doar expresia fizică a unei depresii care a fost mascată.
Există chiar şi expresia acesta “depresie mascată”, adică depresie ascunsă, depresie pe care nu o observă cei mai mulţi medici somaticieni, deci medicii internişti, medicii cardiologi, endocrinologi şi aşa mai departe.
Ioan Ciobotă:
Cum reuşeşti să ieşi din depresie?
S.M.:
Când trec prin depresie, primul gând care-mi vine este: “Stai liniştit, relaxează-te, gândeşte-te la ceva frumos şi ai să vezi că cu timpul dispare”. Dar nu se întâmplă întotdeauna lucrul acesta. Uneori se întâmplă, dar alteori nu se întâmplă şi atunci stau şi mă gândesc cum am ajuns totuşi în starea asta.
Încerc să mă uit în urmă şi să văd din ce cauză am ajuns iar în depresie. Stând aşa pe gânduri şi încercând să descopăr cauza, atunci îmi vine în minte ori faptul că nu m-am încrezut suficient în Dumnezeu, sau m-am izolat foarte mult de ceilalţi şi eu mă simt vinovat de un anumit lucru.
O altă cauză ar fi că poate mă învinovăţesc prea mult atunci când greşesc.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Atât de nocivă este minciuna celui rău, care de fapt ne duce cu gândul la faptul că Dumnezeu nu mai este lângă noi. De fapt spune şi textul: “Unde este Dumnezeul tău?”.
S.M.:
Sau faptul că nu reuşesc să fac ceea ce îmi place. Nu reuşesc să fac ordine în viaţa mea, în gânduri, în sentimente şi mi se pare totul o învălmăşeală, o dezordine.
Ca să fac ordine trebuie timp, trebui să creez nişte condiţii în care să mă pot relaxa, să pot să le iau aşa pe rând, să le analizez, să văd pentru fiecare unde le este locul. Ce anume am greşit, sau nu am făcut ce trebuia, sau lucruri pe care trebuia să le fac şi nu le-am făcut. Aşa încerc eu să-mi analizez lucrurile.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Consultaţia interclinică, care are loc între diverse specialităţi, aduce un beneficiu uriaş bolnavului depresiv, pentru că într-un fel sau în altul, somaticienii trimit până la urmă la medicul psihiatru, iar dacă acesta este atent şi are timp, observă că bolnavul nu are nici ulcer gastric, nici hipertiroidie, nici palpitaţii, ci toate acestea au la bază o depresie, datorită unei perturbări lăuntrice, genetice, sau cel mai frecvent o depresie cauzată de psiho-traume exogene.
S.M.:
După un timp anume, când reuşesc să fac o oarecare ordine şi mi se pare că lucrurile sunt clare, acesta este primul pas care mă ajută să ies din depresie, din starea în care am intrat sau poate în care mai sunt.
Ioan Ciobotă:
Cum se manifesta depresia în viaţa dumneavoastră?
Daniela Bălan:
Tristeţe profundă, izbucniri în plâns – când vine cineva şi te întreabă de ce eşti trist sau supărat, izbucneşti în plâns şi nu reuşeşti să spui despre ce este vorba şi eşti nemulţumit tot timpul, eşti distrus.
Ai impresia că viaţa ta s-a terminat aici, că nu mai reuşeşti să faci nimic, că nu eşti bun de nimic, că eşti inutil, că eşti dat la o parte de peste tot, nimeni nu te suportă, nimeni nu te înţelege.
M.O.:
Nu ieşeam pe stradă decât pentru cumpărăturile stricte, dar tristeţea o purtam cu mine oriunde mergeam.
Era ceva care ştiam că eu nu mai am nimic vesel, nimic care să fie cum a fost cândva.
Dr.Doina Cosman, profesor unversitar, medic primar psihiatru:
În acest moment al vieţii mele eu folosesc psalmul 20. De ce? Pentru că este un psalm care face referire la picioare. Nu-l folosesc pentru depresie, pentru că sunt plină de încredere şi optimism şi îl iubesc pe Dumnezeu, Creatorul meu. Dar am o problemă legată de puterea musculară a picioarelor.
Psalmul 20 mă ajută foarte mult, de aceea recomand şi altor creştini să-şi aleagă versetele din Biblie care sunt extrem de puternice şi care se bazează pe adevăr.
Lidia Iliesi:
Cum s-a manifestat starea de depresie, cum te trezeai dimineaţa, ce gânduri aveai?
M.O.:
Mă sculam destul de obosită, dar nici nu dormeam. În stările de depresie nopţile sunt mai mult coşmaruri, vise, nu prea plăcute, şi, normal, a doua zi nu mai eşti bun de nimic, eşti un om terminat.
Nadia Neagoe:
Când am citit aceste versete, primul gând a fost să mă duc la tatăl meu. Ura pe care a lăsat-o în mine m-a făcut să simt o ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine şi m-a întunecat. Am înţeles că trebuie să-l iert, aşa cum şi Isus m-a iertat pe mine.
Ioan Ciobotă:
Care sunt implicaţiile spirituale ale unor forme de depresie?
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Depresia este legată foarte mult de păcat. Acesta este un alt aspect al vieţii, şi depresia apare şi la creştini, dar în acest caz depresia trebuie văzută ca un semnal. Durerea datorată depresiei trebuie luată ca un semnal pe care Dumnezeu îl aduce în viaţa unui om, când în acest a intrat păcatul.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Depresia este o decizie de a rămâne în amărăciune
Ioan Ciobotă:
Legat de stările sufleteşti, cum ai putea defini depresia?
S.M.:
O stare de haos, eu aşa o percep. O stare de haos, de nelinişte, de dezordine.
Ioan Ciobotă:
V-aţi gândit vreodată să apelaţi la religie, la creştinism, la Dumnezeu, pentru a scăpa de depresie?
Daniela Bălan:
Da, eu cred în Dumnezeu şi apeleze la Dumnezeu, doar că nu merg la biserică. Eu îl găsesc pe Dumnezeu oriunde şi oricând. Când consider eu că acum e momentul să mă rog şi am o clipă liberă, atunci mă rog. Mă rog la Dumnezeu oricând, chiar şi când toc ceapă.
Dumnezeu este acolo sus şi mă vede oricând. Şi când toc ceapă şi când plimb copilul, şi când mă pun să mă culc, Dumnezeu este totdeauna, nu-L găsesc numai la biserică.
Eu mă rog la Dumnezeu oricând sau ?i mulţumesc lui Dumnezeu. Dacă am reuşit să fac un pas benefic pentru mine sau pentru copiii mei, mă rog în momentul ăla. Dacă vreau să-l slăvesc pe Dumnezeu, ?l slăvesc în bucătăria mea sau oriunde sunt.
Dr.Doina Cosman, profesor unversitar, medic primar psihiatru:
Pe de altă parte, nu putem să nu considerăm depresia şi ca o realitate psihologică. In această direcţie putem să vorbim de neîmpliniri, de frustrări, de ostilitate. Depresia de multe ori se manifestă sub forma unei proaste relaţionări cu cei din jur, se manifestă sub forma nemulţumirii vis-a-vis de propriile performanţe.
E ca o contabilitate răutăcioasă a eului, care constată că în contul personal au rămas prea puţine lucruri valoroase
M.O.:
Am un program în care toţi copiii, la ora respectivă ne punem la culcare.
Dacă depăşeşte ora la care obişnuieşti să te pui în pat, apoi nu mai prea poţi dormi. Atunci trebuie să apelezi la un tranchilizant. Eu nu vreau decât foarte rar, când schimb locul de somn sau ies din ţară sau din oraş în altă parte, atunci apelez la un tranchilizant.
Nadia Neagoe:
Când eram mai mică, încercam să mă deschid faţă de mama mea, să-i povestesc ce simt faţă de tatăl meu, ce mă frământă. Dar ea era singura care lupta să întreţină familia, ea lucra, ea se chinuia pentru noi şi nu prea avea timp. Venea acasă obosită şi abia aştepta să se pună în pat, să se odihnească şi nu prea putea pentru că venea tatăl meu care era mort de beat şi trebuia să fugim iarăşi să nu ne bată.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Este bine să spunem tinerilor că în Isus Cristos găsim cel mai puternic antidepresiv. Fără El nu găsim decât lacrimi în această viaţă, nu găsim decât disperare.
Dacă stai de vorbă cu cineva care este cu zâmbetul pe gură tot timpul, stai să-l cercetezi şi îi câştigi încrederea şi ajunge să-ţi spună ce trăieşte el…
Ioan Ciobotă:
Treci dincolo de masca lui…
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Da, exact, când a dat jos masca, ai văzut cât de depresiv este respectivul. Fără Isus Cristos nimeni nu se poate bucura cu adevărat de viaţă.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Toate acestea se bazează pe o distorsiune cognitivă, o gândire distorsionată, şi punctul din care eu aş vrea să privesc puţin problema este ce se întâmplă în sufletul nostru atunci când Diavolul reuşeşte să ne mintă şi ca urmare a faptului că noi credem minciunile Diavolului, ajungem să fim deprimaţi, ajungem să fim aşa de zdrobiţi sufleteşte încât să nu mai avem bucurie de viaţă.
Ioan Ciobotă:
Dacă ar fi să caracterizezi depresia în câteva cuvinte, care ar fi acestea?
S.M.:
Depresia cred că este neîncredere în Dumnezeu. Asta pot să zic că este depresia, în primul rând neîncredere în Dumnezeu.
Daniela Bălan:
Cine ajunge să aibă o depresie, are întâmplări care-l afectează încă din copilărie. Sunt lucruri foarte vechi, foarte adânci în sufletul unui om. Mulţi oameni nu reuşesc să exteriorizeze lucrul acesta faţă de altcineva şi atunci, pentru că sunt lucruri pe care nu le pot vorbi cu toată lumea, am ales soluţia să vorbesc singură şi spun numai ce se poate spune. Cam aşa reuşesc eu să-mi controlez depresiile.
Ioan Ciobotă:
Există şi un alt tip de depresii, care apar la membrii unor familii dezbinate.
Fetiţă:
Tata s-a despărţit de mama şi tata m-a părăsit.
Ioan Ciobotă:
Ai avut senzaţia că eşti vinovată pentru despărţirea lor?
Fetiţă:
Nu. Deci, parcă am simţit că tata nu mă mai iubea, n-aveam cu cine discuta, decât doar cu fratele meu. Dar parcă nu mai aveam… mi-am pierdut tatăl.
Ioan Ciobotă:
Ce soluţie vedeai tu – dacă s-ar întoarce tatăl tău la tine sau dacă ai avea mai mulţi prieteni?
Ana Gavrilă, psiholog:
Depresia este o tristeţe disproporţională cu evenimentul care a cauzat-o şi care durează mult mai mult decât este normal. Fiecare în viaţa de zi cu zi trecem prin depresii, datorită stresului, eşecului, dar sunt tristeţi tranzitorii, care trec şi apoi revenim la viaţa cotidiană.
Depresia afectează comportamentul emoţional, cognitiv, comportamentul motor, voinţa, motivaţia.
În ceea ce priveşte emoţiile, se remarcă o tristeţe accentuată, lipsa interesului pentru activităţile cotidiene, lipsa interesului pentru hobby-urile pe care persoana le-a avut, chiar o scădere a afecţiunii pentru persoanele dragi, în general o lipsă de interes pentru viaţă.
Ioan Ciobotă:
I-ai văzut cumva întristaţi pe cei din jurul tău, pe mama ta sau pe fratele tău, atunci când aţi rămas singuri?
Fetiţă:
Da. Fratele meu plângea tot timpul, chiar dacă eu încercam să mă joc cu el.
Mama plângea şi ea. Şi eu plângeam câteodată, dar cu timpul înţelegeam.
Ana Gavrilă, psiholog:
Voinţa, în perioada de depresie este foarte scăzută, persoana poate fi foarte greu motivată, nu prezintă interes faţă de mai nimic.
Din punct de vedere cognitiv se remarcă o lentoare în gândire, scăderea capacităţii de concentrare a atenţiei, scăderea capacităţii de rezolvare a problemelor, lentoare în luarea deciziilor.
Din punct de vedere motor, în depresiile mai profunde poate interveni chiar lipsa activităţii motorii, ca de exemplu statul în pat, statul în aceeaşi poziţie, scade pofta de mâncare, dezinteres faţă de aspectul exterior al persoanei.
Dr.Doina Cosman, profesor unversitar, medic primar psihiatru:
Vroiam să mai pomenesc un aspect al depresiei. Cred că acest lucru este important pentru creştin să-l ştie, şi anume implicarea spirituală în declanşarea depresiei. Noi avem – cei care credem în Dumnezeu, cei care L-am acceptat pe Isus Cristos în viaţa noastră, Îl avem pe Isus Cristos ca un scut protector în faţa minţii noastre, astfel că scutul lui Isus Cristos ne scuteşte de primirea unor lucruri neluminoase în mintea noastră, a unor lucruri necurate în mintea noastră, care să ne murdărească mintea şi să o zăpăcească.
Lidia Iliesi:
Cât de lungi erau insomniile în timpul nopţii?
M.O.:
Insomniile puteau să ţină de seara până dimineaţa, să nu adorm deloc, nici chiar cu medicamente destul de bune.
Nadia Neagoe:
Inima mea este plină de dragoste acum, pot să zic că simt numai dragoste. Pot să zic că şi pentru tatăl meu simt dragoste, căci este tatăl meu….
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Aici este un lucru foarte important. Sunt unii oameni care trăiesc depresia ca o urmare, ca o consecinţă a unor păcate pe care ei le-au făcut în cursul vieţii lor. Acesta este o cursă a Diavolului. Deci, în ce măsură depresia este urmare a păcatului pe care l-am făcut – şi Dumnezeu ne întristează pentru că am făcut un anume păcat, şi în felul acesta ne semnalează felul nostru greşit de viaţă – şi în ce măsură este mâna Diavolului care ne spune: “Pentru tine nu mai este iertare. Tu ai făcut păcatul acela mare, tu ai făcut păcatul cel mai adânc, cel mai oribil, cel mai teribil, nu există iertare pentru aşa ceva”. Şi mulţi se lasă.
Dr.Doina Cosman, profesor unversitar, medic primar psihiatru:
Noi nu primim în mintea noastră anumite intervenţii demonice. Necrezând în altceva decât în Isus Cristos, nu credem în magie, nu credem în spiritism, nu credem în astrologie, deci nu primim aceste influenţe în mintea noastră. Dar, alte persoane, poate curioase, în căutare de o viaţă spirituală, încep să caute şi ajung în aceste teritorii şi păşesc în aceste teritorii care sunt deosebit de periculoase pentru minte şi pentru corp.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Este foarte frecvent ca în depresie să ne simţim singuri şi să credem că suntem cu totul şi cu totul părăsiţi nu numai de cei din jur, ci chiar de Dumnezeu Însuşi.
Lucrul acesta însă nu este adevărat. O distorsiune cognitivă, o distorsiune în gândurile noastre, o minciună de fapt, poate sta foarte uşor la baza depresiei noastre.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Atâta vreme cât nu-l găsim pe Dumnezeu, omul se caută pe sine, caută împliniri de tot felul, aleargă într-un iureş năvalnic într-o parte sau alta.
Petreceri, distracţii, care toate promit că îl vor împlini, dar toate se dovedesc a fi o Fata Morgana. Aşa sunt promisiunile pe care le dă lumea într-un fel sau în altul.
Omul nu mai are timp să se întâlnească cu sine însuşi şi chiar dacă se întâlneşte cu sine însuşi, nu câştigă prea mult lucru. Omul trebuie să se întâlnească în final cu Dumnezeu.

Realizator: Ioan Ciobotă

http://stiricrestine.ro

 

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Depresia – durerea sufletului. Unde se poate găsi eliberare şi pace? Partea a III-a, de Silviu Firulete

Depresia – durerea sufletului. Unde se poate găsi eliberare şi pace?” Partea a III-a

Publicat de Silviu Firulete

Câteva gânduri despre depresie:
M.O.:
Tristeţea o purtam cu mine oriunde mergeam.
Daniela Bălan:
Nu ştiam, eram disperată. Nu mai găseam nici o portiţă.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Este bine să spunem tinerilor că în Isus Cristos găsim cel mai puternic antidepresiv. Fără El nu găsim decât lacrimi în această viaţă, nu găsim decât disperare.
Daniela Bălan:
Eşti nemulţumit tot timpul. Eşti distrus.
S.M.:
Aveam impresia că merg în iad, pur şi simplu. Aveam impresia că doar un pas mă mai desparte de iad. Aveam senzaţia că totul arde în jurul meu.
Prof Dr. Iosif Ton, teolog, absolvent al Universitatii Oxford din Anglia:
De ce-am ajuns acolo? Pentru simplul motiv că nu-mi pot umple golul pe care nu-l poate umple decât Dumnezeu.
Ioan Ciobotă, reporter:
Depresia este cea mai raspandita boala din Romania. Cele mai afectate categorii de persoane sunt cele cu varstele de la 20 la 30 de ani si de la 45 la 55 de ani.
Ce se întâmplă în generaţia noastră? Care sunt câteva cauze ale depresiei, care sunt efectele şi care ar putea fi posibilele soluţii pentru depresie, la toate aceste întrebări încercăm să răspundem în minutele care urmează. Cu siguranţă nu putem atinge toate punctele de vedere legate de subiectul “depresie”, dar sperăm ca o bună parte dintre frământarile ascultătorilor noştri sa-şi găsească răspuns.
M.O.:
Când merg undeva, sau când am de făcut ceva, stau cu un stres că am de făcut ceva, şi atunci automat oboseala îşi spune repede cuvântul şi nu mai eşti un om calm, şi intervine şi panica. Dar nu acasă – foarte rar se întâmplă acest lucru acasă, doar dacă sunt foarte obosită şi poate veni o persoană care să mă obosească cu alte probleme – atunci e posibil.
Ioan Ciobotă:
Depresia face parte din normalul vietii omului secolului 21?
Ovidiu Bulzan, pastor:
Pentru mine atât singurătatea, cât şi nevoia de a avea o viaţă echilibrată, face parte dintr-un mix pe care Dumnezeu l-a aşezat în viaţa noastră. Să-L căutăm şi să nu ne mulţumim decât după ce L-am găsit. Şi după ce L-am găsit, să nu ne mulţumim decât să ne includem în construcţia numită “Biserică, Biserică universală”.
Vreau să vă spun că bucuria mea cea mai mare este să constat că Dumnezeu este unitar. Aceleaşi legi care funcţionează în estetică, sunt legile care se aplică în arhitectură, în sculptură, în poezie, în artă în general.
Aceleaşi legi le-a lăsat Dumnezeu să funcţioneze şi în armonia care ne integrează pe noi în noi înşine şi pe noi în ansamblul mai mare,  comunitar din jurul nostru.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
O altă cauză ar fi stresul sau pierderi foarte mari pe care nu le putem controla – de exemplu când moare cineva, este ieşit de sub controlul nostru şi nu avem cum să controlăm lucrurile respective.
Ioan Ciobotă:
Din ce cauză ajungi la depresie?
S.M.:
Cred că una din cauze este izolarea. O altă cauză ar fi lipsa unei încrederi în ceva dincolo de realitatea aceasta trecătoare.
Ioan Ciobotă:
Care au fost momentele cele mai triste în această perioadă de depresie şi cum s-au manifestat? Aţi început să mergeţi pe străzi sau v-aţi închis, n-aţi mai vorbit cu nimeni, aţi stat în întunerec?
Daniela Bălan:
Momentele de depresie care au fost cele mai triste au fost însoţite de imposibilitatea de a vorbi – acesta am păţit în urmă cu câţiva ani. Nu puteam să exprim ceea ce gândesc. Aveam formula în cap dar nu puteam să spun – mă bâlbâiam. Am avut o perioadă în care m-am bâlbâit cam 3 luni de zile. Atunci plângeam în continuu, pentru că mi-era frică c-am să rămân aşa. De la ce-a pornit atunci? De la o lovitură – am primit o palmă de la fostul meu soţ şi am dat cu capul de perete, apoi am făcut o febră tot în săptămâna aia şi brusc n-am mai putut vorbi. Atunci am fost foarte disperată că voi rămâne aşa, şi atunci nu puteam să lucrez, nu puteam să-mi cresc copiii cum trebuie, etc. Cam asta a fost cea mai dureroasă etapă din viaţa mea. Am luat foarte multe medicamente, foarte multă psihoterapie şi am reuşit să controlez depresiile, cu timpul. Eu sufăr de depresie cam de 8-9 ani.
M.O.:
Situaţiile se datorează oboselii îndelungate.
Lidia Iliesi:
Cum s-au manifestat la tine?
M.O.:
La început prin stări agitate, insomnii, stări de tristeţe care treptat cresc şi se ajunge la urmă la starea de depresie.
Ioan Ciobotă:
Ce este depresia şi care sunt cauzele care ţin de interiorul persoanei umane, şi nu de factori externi, care duc la depresie?
Dr.Doina Cosman, profesor la Universitatea de medicina si farmacie din Cluj, catedra Psihologie medicala, medic primar psihiatru, sef de sectie:
Ca şi om de ştiinţă şi totodată ca şi psihiatru clinician, practician, nu pot să nu mă gândesc că depresia este o realitate biologică.
Cele mai noi cercetări au descoperit că depresia se datorează unor disfuncţiuni în sistemul nervos central, ale unor substanţe care conduc influxul nervos. Aceste substanţe se numesc “neurotransmiţători”. Există o mare disfuncţionalitate în sistemul de neurotransmiţători, de tip serotoninergic şi de tip noradrenergic. Ce înseamnă acest lucru? Inseamnă că persoana depresivă, la un moment dat, atunci când începe depresia, nu mai are suficientă serotonină sau nu mai are suficienţi neurotransmiţători noradrenergici în sistemul nervos central, adică exact acolo unde aceia ar trebui să fie prezenţi şi să-şi facă lucrul.
Prof Dr. Iosif Ton, teolog, absolvent al Universitatii Oxford din Anglia:
De ce am ajuns acolo? Pentru simplul motiv că nu-mi pot umple golul pe care nu-l poate umple decât Dumnezeu. Acesta trebuie să fie lucrul fundamental pe care trebuie să-l înţeleagă oricine care trăieşte într-o depresie. La urma urmelor, totul se datorează faptului că este în tine un gol, pe care nu-l poate împlini nimic, nimic, nimic decât Dumnezeu Insuşi.
Până nu umpli golul acela, orice altceva ai face, tu tot neîmplinit, tot nefericit, tot fără putere vei fi.
Ioan Ciobotă:
Nadia Neagoe a reuşit să scape din depresie.
Nadia Neagoe:
Am început să merg la biserică şi să încerc să înţeleg mai mult Cuvântul lui Dumnezeu care se explica, cu toate că nu înţelegeam prea mult şi de multe ori râdeam.
A fost într-o seară de evanghelizare. Am mers – ca de obicei – obligată de mama la biserică şi Cuvântul lui Dumnezeu mi-a vorbit astfel: “Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi înoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Impărăţia Cerurilor”.
Acest verset m-a frământat mult şi la început n-am înţeles şi am încercat să o întreb pe mama mea. Şi-a făcut puţin liber şi a început să-mi povestească că dacă nu mă-ntorc la Dumnezeu şi dacă nu-L primesc în inimă, dacă voi pleca de pe acest pământ, nu voi ajunge în Impărăţia Cerurilor şi nu voi putea să mă bucur de toată dragostea Domnului.
Ioan Ciobotă:
Ce este depresia?
Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Boala depresivă este o boală pe care o pot defini mai greu, pentru că există în atâtea circumstanţe ale vieţii, sub atâtea forme, încât este foarte greu să găseşti o definiţie precisă bolii depresive.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Spre exemplu îţi este frică să nu-ţi moară soţul. Toată viaţa te vei lăsa “bătut măr” de frica aceasta, pentru că mereu şi mereu îţi revine în gândurile tale şi te va deprima.
Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Depresia în general este o boală atât de frecventă în lumea noastră de astăzi, încât se poate spune cu certitudine că fiecare om a trăit într-un fel sau în altul, la un grad de intensitate sau la un alt grad de intensitate, un puseu depresiv. O depresie de intensitate mai mică sau de intensitate mai profundă, însă fiecare dintre noi, într-un fel sau în altul, datorită condiţiilor vieţii în secolul în care trăim, trăim fiecare dintre noi nişte episoade depresive, cărora, de obicei, le bagatelizăm importanţa sau mulţi dintre noi disimulează puseele depresive pentru a apărea într-o postură plăcută anturajului imediat.
Ioan Ciobotă:
Ce sfat le-ai da unor cititori care trec prin aceleaşi situaţii acum?
S.M.:
Cred că cel mai bun sfat ar fi să-şi pună în primul rând încrederea în Dumnezeu, că EL îi poate scoate din orice stări ar fi – oricât de rea ar fi starea aceea, Dumnezeu îi poate scoate.
Şi mie mi-a fost greu să înţeleg atunci pe moment lucrul acesta, dar avându-L pe Dumnezeu alături de mine şi punându-mi toată încrederea în El, şi crezând că El mă poate scoate din starea în care eram – până la urmă aşa s-a întâmplat efectiv. Nu dintr-o dată, dar în timp am văzut că mâna lui Dumnezeu a fost acolo şi m-a ajutat să trec de stările acelea depresive.
Ioan Ciobotă:
Ne întoarcem la istoria unei vieţi zbuciumate de probleme şi care a cunoscut depresia – Daniela Bălan.
– Cum înţelege concubinul dumneavoastră să se implice în starea în care sunteţi şi să vă sprijine?
Daniela Bălan:
Mă sprijină, dar cum în ziua de astăzi majoritatea oamenilor au depresii, chiar dacă se consideră normali şi totuşi undeva au şi ei o chichiţă, nici el n-are răbdare tot timpul.
Oricum m-a sprijinit foarte mult. Când n-a mai putut, mi-a întors spatele şi a plecat, pentru că n-a mai rezistat, dar s-a întors şi m-a sprijinit în continuare şi mă ajută foare mult cu copilul cel mare, care nu este al lui, şi pot să spun că m-a sprijinit şi mă sprijină în continuare. Mă-nţelege, câteodată. Altădată nu mă-nţelege, dar găsim o soluţie – ori plec eu din casă pentru 10 minute, ori pleacă el în cameră şi nu mă mai bagă în seamă.
La noi în casă se întâmplă totuşi minunea asta că mă-nţelege şi mă sprijină, nu mă dă la o parte.
Ioan Ciobotă:
Există însă un aspect foarte important în tratarea depresiei, prezentat în continuare de prof. Doina Cosman, medic psihiatru.
Dr.Doina Cosman, profesor universitar, medic primar psihiatru:
O altă situaţie care trebuie să completeze terapia deja complexă pe care am amintit-o, este consilierea spirituală. Persoana trebuie să se refacă din punct de vedere spiritual, trebuie să ştie cine este, ce-şi doreşte cel mai mult în viaţă, trebuie să aspire la o comuniune spirituală cu Dumnezeul său, cu Creatorul său, ca să se înţeleagă mai bine cine este, oglindindu-se în minunăţia creaţiei.
Pentru aceasta poate că este bine să apeleze la un consilier spiritual creştin.
Ioan Ciobotă:
Depresia s-ar putea numi “Durerea sufletului”.
Unde se poate găsi eliberare şi pace?
Prof Dr. Iosif Ton, teolog:
E bine spus “Depresia este durerea sufletului”. Dar este durerea sufletului pentru că e golul acela de care am vorbit. Vindecarea este în umplerea golului. Nu va fi niciodată vindecare până când golul din mine nu-l umple Domnul Isus, nu-l umple Duhul Sfânt şi nu-l umple Dumnezeu Insuşi, Dumnezeu Tatăl.
Când am această plinătate a lui Dumnezeu – Efeseni 3:19 “Ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” – când ai această plinătata a lui Dumnezeu, ai vindecarea de orice depresie.
Ioan Ciobotă:
Iar vindecarea de depresie este strâns legată de vindecarea relaţiilor cu cei din jur.
– Nadia Neagoe, ai trecut printr-o perioadă de depresie în viaţa ta. Din ce cauză?
Nadia Neagoe:
Pot să zic că din cauza familiei mele cel mai mult. Tatăl meu a fost şi este încă un alcoolic, un om foarte dur şi foarte aspru. Nu poţi să vorbeşti cu el – imediat ţipa la tine, imediat dădea în tine. Niciodată nu puteai să vorbeşti ceva cu el ca de la un tată la fiu.
Mama mea era foarte slăbită şi tot timpul încerca să găsească o ocazie în care să vorbească cu el, să-i explice situaţia. El dădea foarte mult în noi, tot timpul era beat, tot timpul fugeam de acasă din cauza lui. Rar când stăteam acasă, când puteam să ne bucurăm de căldura unei case.
Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Boala depresivă este atât de frecventă încât ne dăm seama de frecvenţa ei şi după numărul mare de medicamente antidepresive care sunt solicitate la fiecare farmacie.
La fiecare farmacie întâlneşti antidepresive de toate felurile, ceea ce arată că depresia este o boală frecventă.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Cauzele depresiei sunt multe, iar printre ele aş aminti cauze genetic-biologice, cauze fizice cum ar fi lipsa de somn, lipsa de mişcare. Apoi poate veni ca efect secundar al unor boli – toate fetele cunosc sindromul premenstrual şi scurta depresie legată de săptămâna aceea dinainte de menstruaţie.
Ştim cu toţii despre depresiile acelea post-partum, după naşterea copilului, prin care mai mult sau mai puţin,  fiecare mamă trece.
De asemenea există un chimism în creier – e vorba de serotonina care are un anumit nivel în creierul nostru şi acest nivel scăzut determină şi duce la depresie.
Ioan Ciobota:
Care sunt cauzele primare care duc la apariţia depresiei în viaţa unui om, care este impactul propriilor acţiuni sau greşeli în declanşarea depresiei?
Dr.Doina Cosman, profesor universitar, medic primar psihiatru:
Dacă ne referim la impactul evenimentelor asupra vieţii omului, putem să vorbim despre relaţia stres-depresie.
S-au făcut cercetări ştiinţifice, care cuantifică evenimentele negative din viaţa unui om şi ajungerea la depresie.
Cea mai veche şi solidă cercetare, este cea a doi psihologi americani – Holm şi Rae – care au elaborat şi o scală numită “Scala evenimentelor negative”, în care ei punctează diferite evenimente negative din viaţă, cum ar fi divorţul sau chiar decesul unei persoane, problemele cu justiţia, deci ajungerea la fapte penale, etc.
O serie de evenimente le punctează cu puncte de la 100 până la 11.
Ioan Ciobotă:
Care sunt limitele biologice de rezistenţă ale omului, din acest punct de vedere?
Dr.Doina Cosman, profesor universitar, medic primar psihiatru:
Însumând acest punctaj pe durata unui an, a 12 luni, dacă se depăşeşte un punctaj de 250 Unităţi de Schimbare a Vieţii (Life Change Units), atunci persoana este în mare pericol de a face depresie.
De ce? Pentru că i se depăşesc mecanismele de apărare, sau într-un limbaj psihologic modern mecanismele de “copying”.
Ioan Ciobotă:
În continuare,  aplicaţia practică a mecanismelor descrise până aici – un studiu de caz care nu părea prea dificil la început, dar care totuşi a ajuns la depresie:
M.O.:
A fost după o naştere, copilul era destul de mare – aproape de 1 an, când am observat nişte stări care pe mine mă supărau. Eram foarte agitată, eu fiind o fiinţă foarte calmă înainte şi destul de liniştită.
Am început să mă neliniştesc din cauza a ceea ce simţeam. Mă concentram mult pe asta. S-a întâmplat în perioada aceea de oboseală multă să aflu şi o veste destul de urâtă şi tot în aceeaşi zi – era chiar înainte de sărbători, când era multă muncă în casă – să mai aflu încă o veste care nu era chiar întemeiată şi acele două lucruri m-au făcut praf într-o zi.
De acolo a început adevărata depresie.
Ioan Ciobotă:
Îţi aminteşti ce anume te-a ajutat să ieşi din depresie?
Nadia Neagoe:
N-au fost lucruri pământeşti care să mă ajute să ies din depresie, ci doar Domnul, doar puterea Lui şi dragostea Lui care o avea faţă de mine a fost ceea ce m-a ajutat să trec din depresia acesta.
Doar EL m-a ajutat. Cred că fără El şi fără voia Lui şi fără dragostea Lui care o are pentru mine, cred că n-aş fi putut să trec.
Ioan Ciobotă:
Se pare că oamenii din aproapele toate zonele lumii au ajuns la limita biologică de rezistenţă şi nu mai au resurse, iar cazurile de depresie sunt tot mai numeroase. Intr-o oarecare măsură s-ar putea vorbi aproape de o epidemie de depresie la nivel mondial.
Care sunt cauzele depresiei, care se manifestă prin tristeţe, abandonul hobby-urilor, scăderea interesului faţă de sine?
Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Trăim într-o lume care are mai multe depresii ca niciodată. Niciodată nu s-au întâlnit aşa multe depresii ca acum, în secolele trecute.
Acum sunt cele mai multe depresii, raportat la numărul de locuitori. Viaţa este extrem de trepidantă şi în acelaşi timp frustrantă. Omul nu mai are timp să se întâlnească cu sine însuşi, sau dacă se întâlneşte cu sine însuşi nu câştigă prea mult lucru – omul trebuie să se întâlnească în final cu Dumnezeu.
Radiana Cordos, psiholog si consilier crestin:
Vreau să citesc câteva cuvinte dintr-un psalm pe care l-a scris David, şi este extraordinar de interesant cum David îşi găseşte singur leacul la depresia lui. El zice:
“Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: ‘Unde este Dumnezeul tău?’.
Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre casa lui Dumnezeu, în mijocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.
Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înlăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Il voi lăuda.
El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.
Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule, de aceea la Tine mă gândesc.”
Ioan Ciobotă:
Cum ai ieşit din starea respectivă?
S.M.:
Cu toate că mă simţeam rău în general, dar erau şi momente sau zile când parcă mă simţeam ceva bine. Aveam momente mai lucide, când reuşeam totuşi să gândesc cât de cât şi să-mi fac speranţe, să-mi fac gânduri de viitor – să-mi termin facultatea, eram anul I la facultate.
Ziceam: “Lasă că o să mă fac bine, o să-mi iau examenele, o să continui facultatea, o să fie totul bine” şi încercam să mă consolez cu gândurile acestea.
Un rol important l-au jucat unii dintre prietenii mei, care mai veneau pe la mine în vizită şi-mi ziceau: “Va fi bine, Dumnezeu te va ajuta să scapi cu bine”.
Ioan Ciobotă:
O statistică recentă publicată pe Internet de CBN News, spune că în Statele Unite aproape 19 milioane de oameni suferă de depresie, iar dintre aceştia 3 milioane sunt tineri.
O caracteristică comună la toţi aceştia este trăirea în promiscuitate sexuală sau relaţii sexuale înainte de căsătorie. Ce legătură poate să fie între acţiuni concrete ale omului şi această situaţie nefericită?
Dr.Doina Cosman, profesor universitar, medic primar psihiatru:
Statistica pe care aţi pomenit-o mai abordează încă un aspect, datorită faptului că aţi pomenit de promiscuitate sexuală şi eventual de consum de droguri. Abordează aspectul biologic, pentru că aspectul psihologic, cel al stresului, al evenimentelor negative de viaţă se împleteşte strâns cu aspectul biologic.
S.M.:
Încercam să cred că Dumnezeu mă va ajuta să trec şi peste asta şi încercam să-mi pun încrederea în El, pentru că ştiam că doar El mă poate ajuta să trec peste asta.
Deşi mi-era greu, mi-era foarte greu, nu reuşeam să citesc Biblia aşa cum o citeam înainte, din cauza faptului că nu mă puteam concentra aşa de bine. Reuşeam să citesc foarte puţin din Biblie, reuşeam să mă rog foarte puţin.
Ioan Ciobotă:
Câţi ani are copilul cel mare şi dacă v-a spus vreodată ceva în legătură cu durerea sufletească prin care treceţi?
Daniela Bălan:
Are 9 ani şi jumătate, iar acum o lună de zile a vrut să-mi întoarcă spatele şi să plece la tatăl lui. Bineînţeles că eu am reuşit să mă abţin, să nu ţip, să nu zbier. Am tratat cât se poate de calm problema şi am zis: “Dacă-i alegerea ta şi dacă tu hotărăşti că aşa trebuie să fie, poţi face aşa.”

Dar a văzut că sufăr – plângeam în bucătărie dar fără să-i spun nimic. A văzut că mă doare şi a venit şi mi-a zis: “Dacă tu suferi aşa de mult pentru mine, rămân şi nu vreau să-ţi fac rău, pentru că eşti mama mea şi te-ai chinuit cu mine. Rămân lângă tine aşa cum eşti rea de gură. Eşti mama mea şi mă fac că nu te aud când te-apucă.”
Eu sunt rea de gură, aşa mă manifest eu când vreau să mă descarc puţin, îmi dau drumul la gură.
Ioan Ciobotă:
Dincolo de legătura obiectivă între promiscuitate şi depresie, există o legătură asemănătoare şi între consumul de alcool sau de droguri şi depresie?
Dr.Doina Cosman, profesor universitar, medic primar psihiatru:
În cazul celor care consumă droguri sau alcool, zestrea de serotonină din creier scade brusc. Nu se pot desprinde cele 2 aspecte în cazul unei vieţi trăite într-o promiscuitate, cu consum de droguri, cu comportament sexual dezorganizat. Totul duce la o rănire a ceea ce Dumnezeu a pus în noi, şi anume: neurotransmiţătorii, gândirea bună, potenţialul cognitiv, şi se ajunge destul de uşor la depresie.
Dr. Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Dacă trupul este plin de întunerec la un om care nu are ochi pentru Dumnezeu, ce şansă are el de a se reface?

Cât de mică este şansa acestuia, faţă de un credincios autentic, real, care are o relaţie cu Dumnezeu, pentru că nu poţi să spui că ai o credinţă puternică în Dumnezeu, dacă nu ai o cunoaştere a Lui.
Dacă ai o cunoaştere a Lui, depresia care apare la un moment dat în viaţa ta – şi trebuie să o accepţi aprioric: “Depresia trebuie să apară şi în viaţa mea, sau va apare şi în viaţa mea. Dar ce fac? Mă las în mâna Diavolului, care mă va învinui în permanenţă şi mă va face să-mi aţintesc privirea doar la păcatul pe care l-am făcut cândva? Sau îmi aţintesc privirile la Dumnezeu, care îmi iartă păcatul şi este gata să-mi redea iarăşi bucuria mântuirii, să-mi redea iarăşi puterea de a trăi.
Trebuie să fim foarte atenţi unde alergăm când suntem depresivi.

Realizator: Ioan Ciobotă

 http://stiricrestine.ro

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Depresia – durerea sufletului. Unde se poate găsi eliberare şi pace? Partea a II-a, de Silviu Firulete

Depresia – durerea sufletului. Unde se poate găsi eliberare şi pace? Partea a II-a

Publicat de Silviu Firulete

Câteva gânduri despre depresie:

Nadia Neagoe:

Am început să fiu foarte rea, foarte egoistă.

S.M.:

Nu reuşesc să fac ordine în viaţa mea, în gânduri, în sentimente.

Daniela Bălan:

Tristeţe profundă, când vine cineva şi te întreabă de ce eşti trist, de ce eşti supărat, izbucneşti în plâns şi nu reuşeşti să spui

despre ce este vorba.

Nadia Neagoe:

Când am citit aceste versete, primul gând a fost că m-am dus la tatăl meu. Ura pe care a lăsat-o în mine, m-a făcut să simt o

ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine şi m-a întunecat şi am înţeles că trebuie să-l iert aşa cum şi Isus m-a iertat pe mine.

S.M.:

O stare de haos, aşa percep eu depresia. Nelinişte, dezordine.

Prof.Dr.Iosif Ţon, teolog, absolvent al Unversităţii Oxford din Anglia:

Cel mai important lucru în existenţa pe pământ este să am comuniune cu Dumnezeu şi să-L ascult pe Dumnezeu.

Ioan Ciobotă:

Depresia este cea mai răspândită boală din România. Cele mai afectate categorii de persoane sunt cele cu vârstele de la 20 la 30 de ani şi de la 45 la 55 de ani. Ce se întâmplă în generaţia noastră? Care sunt câteva cauze ale depresiei? Care sunt efectele şi care ar putea fi posibilele soluţii pentru depresie?

Cu siguranţă nu putem atinge toate punctele de vedere legate de subiectul depresie. Dar sperăm ca o bună parte dintre frământările cititorilor noştri să-şi găsească răspuns.

M.O.:

Înţeleg acum femeile. Până atunci, oricine mi-ar fi spus despre aşa ceva, nu ştiam ce este acea  ¨depresie¨ sau panică, nici vorbă.

Acum pot să înţeleg foarte mult şi chiar o perioadă lungă susţineam în rugăciune femeile care trec prin asemenea stări de depresie sau oboseală psihică îndelungată.

Ioan Ciobotă:

Există şi cazuri de depresie chiar printre oamenii care la un moment dat în viaţă L-au cunoscut pe Dumnezeu într-un mod deosebit?

Prof.Dr.Iosif Ţon, teolog:

Există. Avem cazul lui Ilie, care a trăit o serie întreagă de victorii cu Dumnezeu, şi la un moment dat s-a trezit în depresie.

Ioan Ciobotă:

Fiecare om are nevoie de o întâlnire specială cu Dumnezeu, fără niciun fel de intermediari, în mod personal. Relaţia cu Dumnezeu este o problemă absolut personală şi privată a fiecărei persoane. Dar ce s-a întâmplat la întâlnirea pe care profetul Ilie a avut-o cu Cel Preainalt, cu Dumnezeul Cel Atotputernic?

Prof.Dr.Iosif Ţon, teolog:

S-a întâmplat că el a crezut că în momentul în care adună tot poporul şi le demonstrează că Dumnezeu e Dumnezeu, şi a făcut minunea aceea cu focul coborât din cer să consume jertfa, când Baalii n-au putut să facă aşa ceva, credinţa lui a fost că în momentul acela tot Israelul se va întoarce la Dumnezeu.

Aici a fost problema lui Ilie. El credea că demonstraţia aceea îi va face pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu. Şi nu s-a întâmplat aşa, pentru că, în general, minunile îi fac pe oameni să se uimească, să se mire, dar minunile nu fac mare lucru pentru a-i întoarce pe oameni la Dumnezeu.

Poţi să faci minuni cât de spectaculare, că oamenii tot vor găsi modul de a răstălmăci şi de a explica cumva minunea, şi nu se întorc la Dumnezeu.

Prof. Dr. Doina Cosman, Universitatea Medicină şi Farmacie din Cluj, medic primar psihiatru, şef de secţie:

Apar semnele clinice. Apare inhibiţia, care într-un limbaj mai comun se traduce prin oboseală. Apare frica, anxietatea, apare insomnia, lipsa de chef şi apoi tot cortegiul de deznădejde, îngrijorare, neputinţă.

Prof.Dr.Iosif Ţon, teolog:

Aşa s-a întâmplat cu Ilie. In loc să fie o trezire spirituală, s-a trezit că Izabela, regina, îi spune: “Aşa cum le-ai făcut tu  preoţilor  lui Baal, aşa am să-ţi fac şi eu ţie.”

El a fost dezamăgit, a fost totalmente copleşit de zădărnicia a ceea ce a făcut şi normal că a zis: “Nu-s mai bun decât părinţii mei. Nici ei n-au realizat mare lucru în viaţă, nici eu n-am realizat, aşa că mai bine  mor.”

Există momente de felul acesta de dezamăgire – ai crezut ceva, ai avut un obiectiv mare şi dintr-o dată s-a prăbuşit obiectivul acela. Şi tu ai investit atât de mult acolo, te-ai investit pe tine în lucrul acela şi acum vezi că nu s-a întâmplat aşa.

Ioan Ciobotă:

Care ar putea fi o cale de a ieşi din depresie?

Ovidiu Bulzan, pastor:

O cale de a ieşi din depresie este să numeşti realitatea realitate, aşa cum o vede Dumnezeu, şi să numeşti stilul tău de viaţă aşa cum îl vede Dumnezeu.

În Statele Unite, 19 milioane de americani suferă de depresie. Dintre ei, 3 milioane sunt adolescenţi. Asta pentru că în cultura noastră cultivăm un stil de viaţă în care informaţia, varietatea, diversitatea creează diversiunea.

Un astfel de mix nu poate să ajungă înapoi la suprafaţă atâta vreme cât promiscuitatea, excesul, nesfârşita căutare după ceea ce lumea poate să ofere par sa ne ducă undeva. Omul nu este făcut să trăiască numai cu asta.

Prof.Dr.Iosif Ţon, teolog:

E interesant să vedem cum l-a tratat Dumnezeu pe Ilie atunci. In primul rând i-a spus – Ilie, eşti obosit. Trebuie să dormi. Eşti epuizat, trebuie să te hrăneşti. Trebuie să mănânci bine şi să dormi bine.

Ia-ţi timp de odihnă şi de hrănire, pentru că întâi de toate, fizicul tău este epuizat.

Şi de multe ori depresia este înainte de toate datorată epuizării fizice, epuizării nervoase, epuizării psihice.

Şi Dumnezeu zice – odihneşte-te, dormi, mănâncă, până te pui pe picioare din punct de vedere fizic. După aceea vino la întâlnirea  specială cu Mine.

Şi acolo, în întâlnirea aceea specială, Dumnezeu a adus un vuiet, o furtună mare, şi a spus – uite, Eu nu sunt în furtună.

A venit un foc mare şi a spus – Eu nu-s în foc.

Şi a venit un susur blând şi subţire, o voce înceată – Ilie, Eu nu sunt în evenimentele acelea spectaculare. Eu altfel Mă manifest în lume.

Ioan Ciobotă:

Cu câtva timp în urmă, Nadia Neagoe a trecut prin depresie.

– Cum îţi percepi acum viaţa, ce simţi acum pentru cei din jurul tău acum?

Nadia Neagoe:

Pot să zic că viaţa mea este plină de fericire, pot să zic că nu mai simt nici o dezamăgire. Tot ceea ce fac este minunat, nu  mă mai simt dezamăgită. Inainte, orice făceam, simţeam tot timpul dezamăgirea în ceea ce făceam.

Acum orice fac, fac spre voia lui Dumnezeu, fac totul pentru Domnul şi mă simt împlinită şi fericită.

M.O.:

Cu copiii mă purtam normal, doar că mă vedeau tristă, eram foarte tristă şi aveam impresia mereu că eu nu-i iubesc.

Şi nu pentru că nu-i iubeam – îi iubeam foarte mult – dar sentimentul de dragoste nu-l mai simţeam în acele momente.

Ei nu simţeau, ei doar vedeau că sunt tristă, dar mie îmi era frică de stările pe care le simţeam eu şi aveam impresia că nu simt iubirea pentru ei, deşi eu, ca părinte, făceam tot ce puteam. Nu-i neglijam, dar după câtă putere şi capacitate mai aveam atunci, în momentele acelea.

Ioan Ciobotă:

Există mai multe metode de abordare a depresiei. Două dintre acestea ar putea fi metoda laică, apropiată a dictonului antic “Cunoaşte-te pe tine însuţi” şi metoda creştină: “Cunoaşte-L pe Dumnezeu, prin Isus Cristos.” Care este legătura între cele două metode?

Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:

Eu sunt psihiatru creştin, şi văd lucrurile din această perspectivă, şi nu spun ca un psihiatru laic că omul trebuie să se întâlnească doar cu sine însuşi pentru a se regăsi pe sine, pentru a găsi o scară de valori adecvată şi aşa mai departe…

Ioan Ciobotă:

Pentru că este pericolul să se prăbuşească în sine însuşi.

Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:

Exact. Deci nu găseşti mare lucru dacă te găseşti pe tine însuţi. Deci acest aforism al lui Socrate: “Cunoaşte-te pe tine însuţi” nu a adus o cunoaştere prea profundă omenirii. Acesta a fost bun pentru lumea veche, lumea grecească, lumea din vremurile acelea.

Dar, pentru noi creştinii, să spui că te cunoşti pe tine însuţi, n-ai spus prea mult lucru. Pentru că nu ajungi decât la concluzia aceasta pesimistă şi chiar profund pesimistă că de fapt nu ai niciun rost în viaţă, că te-ai găsit pe tine însuţi, dar nu-ţi găseşti un mobil, un ţel, un scop, o finalitate.

Pentru că noi am fost făcuţi să ne împlinim numai prin unire cu Dumnezeu.

Ovidiu Bulzan, pastor:

Ieşirea la lumină nu are cum să fie făcută fără Scriptură, fără apropierea de Dumnezeu.

Din pricina asta, atunci când ne întoarcem înapoi la Dumnezeu, şi numim felul nostru de viaţă “păcătos”, şi păcatele noastre le înţelegem ca o exprimare a naturii noastre păcătoase, şi nu invers, atunci scăpăm de ruşine, atunci scăpăm de minciuna pe care vag am bănuit noi că o adăpostim în loc de adevăr şi atunci în sfârşit putem să ieşim la lumină.

Radiana Cordoş, psiholog şi consilier creştin:

O altă cauză ar fi o rană, cândva, în copilărie, sau n-are importanţă, oricând, care duce la amărârea ta, te amărăşti pentru chestia care ţi s-a întâmplat, pentru momentul în care ai fost rănit.

De la amărăciune treci la mânie, de la mânie treci la ură şi foarte interesant, această ură, pe care n-o poţi exterioriza, o întorci înspre tine şi de fapt ea cauzează propria ta depresie.

Ovidiu Bulzan, pastor:

Avem atâtea falsuri în jur, avem atâtea imagini penibile, caricaturi de Dumnezeu, nu avem nevoie de încă un “dumnezeu la purtător, nu avem nevoie de încă un dumnezeu care să fie mai puţin decât Cel al Scripturilor, Cel al creaţiei, Cel al răscumpărării şi Cel al judecăţii de pe urmă.

Ioan Ciobotă:

Una dintre implicaţiile neplăcute ale depresiei este senzaţia de a fi rămas singur. Cum poate fi abordată această situaţie?

Prof.Dr. Iosif Ţon, teolog:

Nu sunt niciodată singur. Pot să am dezamăgiri, pot să am răsuciri spectaculare în viaţă, când Dumnezeu îmi întoarce viaţa în altă direcţie şi eu zic: “Doamne, eu credeam că aici voi îmbătrâni”, dar El zice: “Nu, atâta a fost destul. Tu du-te acum pe altă cale.”

Dar am învăţat că cel mai important lucru din lumea asta este să am comuniune vie cu El şi să-L ascult.

Ovidiu Bulzan, pastor:

Un lucru vădit încă din lagărele din Auschwitz, Birkenau şi aşa mai departe, a fost faptul că oamenii care s-au preocupat mai mult de ei înşişi decât de alţii au fost pe fundul gropilor comune, şi oamenii care au înţeles că sunt chemaţi să slujească şi să se dăruiască celor din jur au murit ultimii, după cum mărturisesc bileţelele  găsite în buzunarele lor.

Aş vrea să vă mărturisesc că atunci când ieşim din noi înşine şi ne refocalizăm asupra Creatorului, asupra Răscumpărătorului, asupra Judecătorului şi Mântuitorului nostru, atunci ieşim în mod sigur din depresie.

M.O.:

Mă oboseau întrunirile, chiar şi în cadrul bisericii, nu pentru că mă obosea cine vorbea, vorbitorul sau cine cânta, ci oboseala psihică pe care o aveam acumulată în mine. Depresia are mai multe faze şi la mine era o depresie pe fond de oboseală psihică.

Ioan Ciobotă:

Primele momente când doamna Daniela Bălan a trecut prin depresie au fost atunci când era însărcinată cu al doilea copil, iar concubinul a părăsit-o. Dilema pe care o avea de rezolvat era să omoare copilul din pântece, prin avort, sau să-i dea voie să trăiască. Aici poate ar fi nevoie de o altă discuţie, şi anume: cine suntem noi să dăm voie să trăiască sau să ucidem prin avort un copilaş din pântece, căruia i-a dat viaţă Creatorul cerului şi al  pământului, Dumnezeu Insuşi?

Este cunoscut sindromul post-avort, care poate duce chiar şi peste ani sau zeci de ani la implicaţii cumplite pentru o femeie care a făcut unul sau mai multe avorturi.

Tristeţea, deprimarea şi vinovăţia apasă greu sufletul care a trecut prin aşa ceva. Cum spunea poetul creştin Ioan Alexandru: “O femeie care a avortat este condamnată să rămână veşnic ‘grea’, transformându-şi pântecele în sicriul copilaşului avortat de ea.” Până la depresie severă mai este un mic pas.

Să ne întoarcem la problemele unei femei aflate în criza unei sarcini nedorite.

Cum v-aţi descurcat până la urmă?

Daniela Bălan:

Am dat de Fundaţia Estera. Aici am fost sprijinită moral şi material de multe ori – hăinuţe şi alimente sau jucării, ce s-a putut. Intre timp mi-am recăpătat curajul de a înainta, mi-a crescut şi burta în continuare, am născut, m-am împăcat cu concubinul meu şi după aceea am ştiut şi cum să discut şi cum să mă port cu concubinul meu, fiind învăţată la Fundaţie, ca să nu se mai ivească tot timpul certuri şi discuţii  de la sărăcie, de la lipsuri.

Prof. Dr. Doina Cosman, medic psihiatru:

Depresia este o realitate biologică. Ca orice altă boală, ea poate să fie deja detectată în sistemul nervos central, dintr-o lipsă de funcţiune la nivelul sinapsei, la nivelul acelei camere cu totul şi cu totul speciale, în care se produc o serie întreagă de transmisiuni de informaţie: de la creier către periferie, de la periferia corpului către creier.

Prof.Dr. Iosif Ţon, teolog:

Şi noi, de multe ori pornim acţiuni care credem că vor schimba lumea. Şi eu am început un Institut teologic şi l-am ridicat, am început Radio Vocea Evangheliei, am clădit o Editură – poate am crezut că fiecare din astea vor schimba faţa României. Poate am văzut că deşi au un mare rol şi un rol bun, nu sunt soluţia esenţială a lui Dumnezeu. Dumnezeu la un moment dat mi-a spus: “Lasă-le pe astea şi ocupă-te de formarea oamenilor, învaţă-i să trăiască în părtăşie cu Sfânta Treime. Invaţă-i pe oameni ce înseamnă unirea cu Dumnezeu şi trăirea în unire cu Dumnezeu.

Ioan Ciobotă:

Aş vrea să vă întreb despre depresii datorate unor cauze obiective, în afară de aceste depresii datorate păcatului. De exemplu părinţii care au rămas fără copii spre bătrâneţe, după ce le-au plecat copiii, sau oameni care au fost mult timp singuri, sau tot mai mulţi copii sau tineri au de luptat împotriva problemelor psihice datorită tensiunilor din familiile lor, datorită sărăciei, datorită problemei cu locurile de muncă; mânia, depresia, suicidul în adolescenţă nu mai sunt subiecte care aparţin doar unui anumit segment al populaţiei, ci în asemenea cazuri , părinţii sunt de cele mai multe ori total depăşiţi, iar tinerii pur şi simplu nu mai ştiu ce să facă şi pentru ei viaţa devine o povară.

Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:

Orice psiho-traumă, în viaţa pe care noi o trăim acum, poate să genereze o depresie. Exact ce aţi spus dumneavoastră şi multe altele. Deci, orice psiho-traumă generează depresie. Depinde pe ce fond constituţional apare psiho-trauma. Sunt unii care suportă mult mai uşor şi depresia este trecătoare, de la tristeţea simplă, pasageră, până la depresia profundă, care merge până la sentimentul inutilităţii existenţiale.

Sunt atâtea cauze, încât la ce aţi spus dumneavoastră se adaugă o mulţime de alte şi alte cauze. Viaţa este trepidantă şi ne face să intrăm în fiecare moment în contact cu alte şi alte segmente de realitate. Şi fiecare dintre acestea sunt frustrante – multe dintre ele.

Prof.Dr. Iosif Ţon, teolog:

Ceea ce am învăţat eu şi mă fereşte de orice depresie, este că în primul rând când sunt obosit fizic, trebuie să rup imediat cu toate şi să mă duc undeva unde sunt singur, unde pot dormi câteva zile, unde mă pot hrăni şi după aceea să mă hrănesc şi mă repun pe picioare şi apoi în linişte ascult ce-mi spune Dumnezeu.

Şi am o nouă întâlnire cu Dumnezeu, acolo în susurul acela blând şi subţire.

M.O.:

Era o anumită perioadă când era ca un impuls şi spuneam: “Acum gata, Dumnezeu mă va vindeca, mă va ajuta”. Dar timpul trecea şi lucrurile rămâneau aşa.

Prof.Dr. Iosif Ţon, teolog:

Şi dacă El vrea să-mi schimbe direcţia în viaţă, spun: “Bine Doamne, mă duc pe noua direcţie!”.

Pentru că CEL MAI IMPORTANT LUCRU în existenţa pe pământ este să am comuniune cu Dumnezeu şi să-L ascult pe Dumnezeu.

Când am astea, am împlinire, am fericire, am satisfacţie, am viaţă plenară, am tot ce-mi trebuie, pentru că am lucrul pentru care am fost făcut: comuniunea cu Sfânta Treime.

M.O.:

Depresia de multe ori se crede că este doar la nivel psihic şi emoţional, dar de fapt ea se accentuează şi durează mai mult timp, slăbeşte sistemul nervos şi se simte destul de puternic o durere în spate destul de acută, care nu te lasă nici să poţi dormi.

Sistemul nervos era oricum destul de slab, imunitatea scăzută şi lipsa poftei de mâncare sau – mai târziu – harul de a mânca mult, mult.

Ioan Ciobotă:

Am întrebat-o pe Nadia Neagoe ce îşi aminteşte din perioada când a trecut prin depresie.

Nadia Neagoe:

Dacă ar fi să compar între atunci – vremea când eram disperată, nu ştiam unde să alerg, nu ştiam unde să fug ca să simt dragoste, să simt că am pe cineva lângă mine, şi să compar cu acum, când mă simt împlinită şi simt că orice s-ar întâmpla, este cineva lângă mine.

Pot să zic că a fost o perioadă foarte grea pentru mine. N-am crezut că o să trec vreodată peste asta.

Chiar şi după ce L-am cunoscut pe Dumnezeu şi L-am primit în inima mea ca Domn şi Mântuitor, îmi părea aşa de greu să pot să iert şi să încep o nouă viaţa aşa cum vrea El. Mă gândeam: “Doamne, dar cum aş putea eu să încep dintr-o dată o altă viaţă, când inima mea este plină de răutate?” Recunoşteam că sunt rea şi că am o inimă murdară, şi-mi era foarte greu să încep o viaţă aşa cum vrea El, dar Domnul a spus  ¨niciodată n-o să vă las¨. Asta m-a întărit pe mine foarte mult, când am citit din Biblie versetul acela: “Niciodată n-o să vă las”.

Ioan Ciobotă:

O statistică spune că 19 milioane de americani suferă de depresie. Dintre aceştia 3 milioane sunt tineri, iar ce au comun toţi aceşti 3 milioane de tineri care suferă de depresie este o viaţă dinainte de căsătorie, trăită în promiscuitate, în păcat, în sex premarital şi în îndepărtare de Dumnezeu.

În ce măsură aceste păcate rămân şi continuă sau la un moment dat explodează în mintea omului, chiar după ani de zile?

Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:

Aici este un lucru foarte important. Aş pleca de la un caz: o tânără femeie a avut un aport sexual cu şeful ei. Până la urmă, acesta a obligat-o şi a întreţinut raporturi sexuale cu ea. Ea a devenit creştină şi a intrat într-o depresie profundă, amintindu-şi de acest păcat în permanenţă. Ea a intrat într-o depresie profundă şi în datele anamnezice pe care ea le punea pe tapet, mereu şi mereu îşi aducea aminte de acest păcat cardinal, acest păcat atât de adânc.

I-am spus: “Draga mea, nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta”. Atâta vreme cât omul este în viaţă, atâta vreme cât omul merge la Dumnezeu cu păcatul lui, şi-l mărturiseşte, nu se poate ca să nu primească iertarea. Şi i-am spus acestei bolnave “Nu se poate. Tu trebuie să primeşti iertarea şi o vei primi dacă mergi în mod sincer la Dumnezeu şi Îi spui păcatul tău. Nu se poate să nu primeşti iertarea.”

După ce ea a aflat acest mare secret, bolnava s-a refăcut completamente, fără să mai aibă vreodată nevoie de un consult psihiatric.

Ioan Ciobotă:

Domnule pastor Ovidiu Bulzan, sunteţi doctor în arhitectură. Pentru că 14 din viaţa dumneavoastră aţi practicat arhitectura, cum aţi putea reprezenta printr-o imagine plastică, să zic printr-o construcţie arhitectonică, depresia?

Ovidiu Bulzan, pastor:

Depresia este nemulţumirea pietrei că n-a ajuns etravă şi a pietrei din frescă, că n-a ajuns mozaic şi a pietrei din mozaic că n-a ajuns în fundaţie.

Este un “displacement”, este o nepotrivire în felul în care ne vedem angrenaţi în lumea din jurul nostru.

Ioan Ciobotă:

V-aş mai întreba, în final, câteva posibile soluţii pentru cei aflaţi în depresie.

Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:

În primul rând oamenii trebuie să apeleze la antidepresive. Gama aceasta largă de antidepresive o pot folosi atât creştinii, cât şi necreştinii. Rezolvarea la un necreştin este mult mai dramatică. El va ţine numai şi numai de ceea ce-i oferă medicamentele antidepresive, pe când la creştin se pune problema ca pe lângă medicamentele antidepresive el să-şi cerceteze viaţa sa, să se introspecteze, să vadă care este cauza depresiei, să-şi refacă relaţia cu Dumnezeu şi depresia dispare. Această combinaţie între medicamentele antidepresive şi relaţia cu Dumnezeu este o rezolvare ideală. Pentru ceilalţi nu este decât medicaţia antidepresivă şi când tânărul îşi dă seama că suferă de depresie, să cerceteze un medic psihiatru, pentru că acesta este mult mai avizat decât un somatician, un cardiolog, un internist sau un endocrinolog, care sunt specialişti pe domeniul lor.

Psihiatrul  însă, trebuie să vadă ce se ascunde în spatele unei anume boli somatice, unei boli care pare la început să fie etichetată ca o boală organică, dar de fapt este o boală depresivă.

Realizator: Ioan Ciobotă

http://stiricrestine.ro

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized